Caută
Close this search box.

Franța, omagiu pentru victimele atentatelor de la Bataclan. Kamala Harris a depus un buchet de flori albe

Guvernul francez a adus sâmbătă un omagiu victimelor atentatelor jihadiste din 13 noiembrie 2015, cu prilejul comemorării a şase ani de la atacuri, cele mai grave de pe teritoriul francez de la cel de-al doilea Război Mondial, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Premierul francez Jean Castex s-a aflat în fruntea ceremoniilor desfăşurate la principalele puncte unde s-au produs exploziile şi împuşcăturile, soldate cu 130 de morţi şi 350 de răniţi.

Stade de France, în Saint-Denis; barul şi restaurantul Le Carillon şi Petit Cambodge; barurile Bonne Biere, Comptoir Voltaire şi La Belle Equipe; sala de spectacole Bataclan – au făcut obiectul ceremoniilor de omagiere care au inclus depunerea de coroane de flori, potrivit Agerpres.

Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, a depus un buchet de flori albe în faţa terasei barului Le Carillon, a constatat un jurnalist al AFP. Avându-l alături pe soţul ei, Doug Emhoff, Kamala Harris – care încheie sâmbătă o vizită de patru zile în Franţa – a depus imediat după ora prânzului un buchet de flori la baza unei plăci care aduce un omagiu victimelor împuşcăturilor de pe terasele barului Le Carillon şi restaurantului Le Petit Cambodge (arondismentul X), după care s-a recules câteva momente. Apoi, Harris a traversat strada şi a intrat pentru scurt timp în barul Le Carillon.

Cel mai emoţionant moment s-a petrecut la Bataclan, în plin centrul Parisului, unde au fost ucise 90 de persoane, în mare parte spectatori la un concert heavy metal. Aici, supravieţuitorii şi apropiaţii victimelor au ascultat cu emoţie cum este rostit numele fiecăreia dintre cele 90 de persoane care au pierit în sala de concerte.

Seria de evenimente se va încheia seara, printr-un minut de reculegere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri