Caută
Close this search box.

Kelemen Hunor, după negocieri: Am avut o discuţie foarte aprinsă

kelemen hunor

Preşedintele UDMR Kelemen Hunor a spus, marţi, după negocierile pentru formarea Guvernului, cu PNL şi PSD, că partidele nu au ajuns la o înţelegere privind rotaţia premierilor, pentru că fiecare doreşte să fie primul şi a precizat că discuţiile au fost foarte aprinse. Liderul UDMR afirmă că, indiferent cine va fi premierul, trebuie să fie preşedinte de partid, pentru că altfel coaliţia nu va funcţiona. ”Trebuie să avem un premier preşedinte de partid şi ceilaţi doi să fie în Guvern”, a spus el.

Preşedintele UDMR a declarat, după discuţiile care au durat peste 3 ore, că ”au fost discuţii foarte aprinse, şi s-au discutat doar câteva subiecte”, respectiv despre certificatul verde şi impactul bugetar pe capitolele care nu au fost închise, legat de alocaţii, politica fiscală şi de impozitare

Kelemen Hunor a arătat că discuţiile vor continua şi miercuri, după pra 16.00, pentru a primi nişte cifre de la Ministerul de Finanţe şi a vedea impactul pe pensii şi alocaţii.

”Nu există în acest moment niciun procent agreat, trebuie să vedem”, a mai afirmat Kelemen Hunor, arătând că îngrijorarea este legată de a găsi resurse bugetare pentru pensionarii cu pensii mici. ”Fiecare doreşte să avem o creştere de 10, de 15, de 20 la sută, să vedem cât putem să asigurăm de la buget fără să punem în pericol deficitul”, a mai afirmat el.

Întrebat cine va da primul premier, Kelemen Hunor a răspuns: ”Aici, colegii noştri nu s-au înţeles şi fiecare doreşte să fie primul. Ei trebuie să decidă şi am înţeles că asta va fi decizia de astăzi a liberalilor, dacă acceptă ideea de rotaţie, dar cine urcă primul, aici nu ştiu, nu îmi dau seama, e înghesuială mare”.

Kelemen Hunor a mai spus că partidele trebuie să meargă la Palatul Cotroceni cu un singur premier, atâta vreme cât lucrezi la un program de guvernare. ”Suntem departe de acea fază”, a spus el.

Kelemen Hunor a explicat că, dacă astăzi se decide ideea de rotaţie, urmează cine e primul şi după aceea cine este persoana.

”Din punctul meu de vedere, o coaliţie, funcţională, indiferent cine este premierul trebuie să fie un preşedinte de partid”, a arătat preşedintele UDMR, explicând că altfel nu va merge.

”Eu am susţinut, indiferent cine e premierul dintre doi, trei, nu contează, ceilalţi trebuie să fie în Guvern, trebuie să lase orgoliile la o parte şi ego-ul un pic mai mic”, a declarat Kelemen Hunor, altfel va exista din nou o problemă de funcţionare a Guvernului. Trebuie să avem un premier preşedinte de partid şi ceilaţi doi să fie în Guvern”, a mai spus el, adăugând că va accepta orice soluţie, doar să fie preşedintele unuia dintre partide.

Despre varianta unui premier care nu e preşedintele partidului, Kelemen Hunor a spus că nu e vorba despre a accepta această variantă dar se va porni un război în interiorul acelui partid.

”Dacă vrem să repetăm filmul din 2021, atunci se poate merge pe o asemenea variantă, dar eu cred că ar fi un gest iresponsabil”, a spus Kelemen Hunor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri