Caută
Close this search box.

Maia Sandu: „Reformarea Justiţiei este prioritatea numărul unu a guvernării”

maia sandu

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat, la deschiderea Forumului pentru reformarea Justiției și combaterea corupției, că „reformarea justiției este prioritatea numărul unu a guvernării, dar și a cetățenilor”.

„Funcționarii corupți, obișnuiți să bage mâna în buzunarul omului, subminează încrederea omului în stat. Corupția distorsionează valorile noastre și ne oferă modele strâmbe”, a subliniat Maia Sandu.

„Astăzi, Republica Moldova are șansa reală de a face schimbări profunde, sistemice, în domeniul Justiției. Reformarea acestui sector este prioritatea numărul unu a guvernării, dar și a cetățenilor. După mai multe încercări eșuate de a face ordine în Justiție, astăzi avem în sfârșit ocazia de a mișca carul din loc.

Avem toate premisele pentru asta, inclusiv cel mai important lucru – voința politică. Astăzi conducerea țării – președintele, majoritatea parlamentară, guvernul – își dorește ca instituțiile în domeniul Justiției să devină funcționale, independente și să acționeze cu integritate și profesionalism.

Asta a cerut societatea, pentru asta au votat cetățenii și această reformă este datoria noastră față de cetățeni și față de întreaga societate.

Reforma Justiției țintește un domeniu anume, dar efectele acesteia vor fi resimțite de toată societatea. Restabilirea încrederii în actul Justiției este o precondiție, pentru ca oamenii să-și recapete încrederea în statul Republica Moldova.

De aceasta depind investițiile în economie, dezvoltarea afacerilor, colectarea impozitelor, calitatea serviciilor publice, într-un final, calitatea vieții cetățenilor în țara noastră.

Lupta cu corupția este și ea parte din această ecuație. Corupția împiedică dezvoltarea țării, ea este una dintre cauzele principale ale sărăciei cu care ne confruntăm. Prioritatea noastră este lupta cu corupția mare, cu infractorii, care au transformat instituțiile statului în surse de rentă și venit personal. Dar acest flagel trebuie eliminat la toate nivelurile.

Trebuie să eliminăm și corupția cu care se confruntă cetățenii zilnic, atunci când solicită un serviciu public. Funcționarii corupți, obișnuiți să bage mâna în buzunarul omului, subminează încrederea omului în stat.

Corupția distorsionează valorile noastre și ne oferă modele strâmbe, după care se conduc azi unii tineri și adulț,i laolaltă. Unii oameni nu mai prețuiesc educația și munca, în calea lor spre o viață îndestulată. Aleg în schimb câștigul ușor și rapid, de multe ori ilegal sau la limita legii, aleg schemele de corupție sau evaziunea fiscală. Acest proces periculos erodează baza morală a societății noastre și trebuie oprit.

Viitorul țării noastre, prosperitatea oamenilor și a statului depind de capacitatea noastră de a interveni rapid în domeniul Justiției și al combaterii corupției, dar și de credibilitatea și de caracterul ireversibil al schimbărilor realizate.

Sunt procese care trebuie făcute corect, în strictă conformitate cu spiritul legii. Iar noi, ghidați de angajamentul nostru față de cetățeni, suntem deciși să acționăm hotărât și rapid, cu măsuri noi, țintite și eficiente.

Schimbările în Justiție și în combaterea corupției au început deja și ele vor continua fără nici o ezitare. Și aici am un mesaj pentru angajații din sistemul judecătoresc și din domeniul organelor de drept:

Aveți acum de făcut o alegere. Dacă decideți să puneți umărul la schimbare, sunt convinsă că transformarea se va produce mai rapid, în interesul tuturor celor implicați și în beneficiul întregii societăți. Împreună, vom putea schimba spre bine mersul lucrurilor în domeniul Justiției.

Dacă veți alege să puneți bețe în roate, vreau să vă spun că lucrurile oricum vor avansa pe calea schimbării. Mecanismul evaluării performanțelor și al verificării integrității fiecărui în domeniu va fi pus în funcțiune. Însă rezistența opusă va determina cetățenii să piardă și mai mult încrederea în sector, încredere și așa foarte greu de recuperat.

Este în interesul nostru comun – și în interesul țării – să lucrăm împreună în procesul dificil de reformare a acestui domeniu important.

Noi nu vrem justiție la televizor. Nu vrem să ajungem în extreme în ceea ce privește desfășurarea lucrurilor în justiție. Noi vrem să fie respectată legea. Toate acțiunile de reformare în sectorul justiției și al combaterii corupției trebuie să consolideze încrederea în justiție și în funcționarea instituțiilor de drept.

Înțeleg că mulți dintre dumneavoastră, cei care lucrați în sectorul justiției și al combaterii corupției, ați putea fi descurajați de criticile constante pe care le auziți în societate. E dureros să auzi critici față de domeniul căruia ai ales să-i dedici carieră și viață. Pentru a scapă de această critică, trebuie să facem ordine în sector și să reclădim încrederea în justiție. Azi avem un context politic potrivit pentru a realiza acest lucru.

Știu că majoritatea dintre voi țineți la numele și reputația profesională pe care le aveți și că ați dori să lucrați altfel decât se lucrează acum. Trebuie să oprim practicile ilegale care au devenit normă – favorurile, abuzul, folosirea serviciului în interes personal, foloasele necuvenite.

A venit timpul să lucrăm împreună pentru a corecta mersul lucrurilor în țara noastră. Astfel vom putea construi împreună un stat funcțional și o țară prosperă, unde toți oamenii au șansa să trăiască bine. Iar într-o țară prosperă și oamenii din Justiție o duc bine și sunt respectați.

Acesta este îndemnul meu pentru angajații din sectorul Justiției: veniți să puneți umărul la schimbarea pe care am inițiat-o. De dată asta, vom reuși. Ne vom folosi toată priceperea, resursele și voința politică în acest scop. Progresul în acest domeniu este necesar – și este inevitabil”, a spus Maia Sandu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri