Caută
Close this search box.

Nicolae Ciucă: Fără ministere în discuție. Kelemen Hunor: Rămânem cu Dezvoltarea, Mediul și Sportul. Ciolacu: Nu am țipat, n-am avut microfon

ciucă

Premierul posibil din partea PNL, Nicolae Ciucă, spune că împărţirea pe partide a ministerelor a luat sfârşit.

Liderii PNL, PSD şi UDMR au reluat negocierile, în privinţa structurii noului guvern de coaliţie. După ore de discuții, uneori pe ton ridicat, configurația guvernului este schițată, ministerele au fost împărțite, iar acordul politic este gata să fie semnat luni.

Tot luni se va merge și la Cotroceni, cu o propunere unică de premier. Deocamdată, încă nu se știe care va fi aceasta: propunerea PSD sau cea a PNL? Cine dă primul premierul – este singurul detaliu care a mai rămas de stabilit până atunci.

Liberalii au decis să ceară ministerul Transporturilor ori pe cel al Dezvoltării. UDMR ameninţa că nu mai intră în guvern dacă nu va obţine ministerele pe care le are deja în prezent (exemplu: ministerul Dezvoltării). Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a spus că, fără UDMR, social-democraţii nu vor intra la guvernare. De la aceste premise au pornit, sâmbătă, negocierile.

Kelemen Hunor: Probabil că luni președintele va face propunerea de prim-ministru, joi – vot în Parlament

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a confirmat că portofoliile Dezvoltare, Mediu și Sport rămân la UDMR.

„Ieri credeam că trebuie să păstrăm portofoliile. Am reușit”, a spus Kelemen Hunor referindu-se la declarațiile de vineri în care amenința că UDMR va ieși din coaliție, dacă nu-și păstrează portofoliile.

El a anunțat după negocieri că acordul politic pentru coaliția dintre cele trei partide va fi semnat luni, iar la Cotroceni se va merge cu o propunere de premier, cu acordul politic și cu programul de guvernare.

El a declarat că mai rămâne de stabilit cine dă primul șeful executivului, PNL sau PSD, dar a precizat că este o discuție la care UDMR nu participă, pentru că a făcut „compromisul” de a se retrage de la rotația prim-miniștrilor.

Vor fi 18-21 de ministere, rămâne această chestiune legată de prim-ministru, a spus Kelemen, care, de altfel, a părut optimist că acest mecanism de rotație a premierilor între PSD și PNL va funcționa.

Întrebat de vocile ridicate care s-au auzit din sala de negocieri, el a spus că unii au avut microfon, alții nu, iar liderul PSD, Marcel Ciolacu a fost „ferm”, dar și-a păstrat cumpătul. „Toți am fost fermi, unii cu microfon, alții nu”, a adăugat el. „O negociere nu se face în șoaptă”, a mai spus liderul UDMR.

Cât despre absența premierului interimar Florin Cîțu, președintele PNL, Kelemen Hunor a spus că nu cunoaște motivul pentru care nu a fost prezent.

„Am finalizat programul de guvernare 99%, rămân câteva aspecte mai puţin importante, trebuie textul finalizat, acordul politic e gata, trebuie completat după decizia cine va da prima dată primul-ministru şi atunci acolo au rămas câteva lucruri care sunt clare, dar, în funcţie de persoana prim-ministrului, asta luni dimineaţa, înainte de ora 12:00, vom putea finaliza, vom putea semna acordul. Pe ministere, în mare, am stabilit, dar rămâne această chestiune legată de persoana prim-ministrului. În ceea ce priveşte ministerele cu care noi am mers până astăzi rămân aşa: Dezvoltare, Mediu şi Sport la noi. Dar, sigur, în momentul în care vom semna acordul politic, putem spune că s-a terminat această etapă a discuţiilor noastre”, a afirmat Kelemen Hunor.

El a precizat că în cursul zilei de duminică se vor finaliza negocierile.

„Până la această oră eu cred că toată lumea a încercat şi încearcă în continuare, în funcţie de raportul în interiorul coaliţiei, în funcţie de experienţă, de persoanele care pot fi numite în anumite funcţii, să găsească soluţiile cele mai bune şi suntem aproape de a închide negocierile, mâine seara vom finaliza şi mergem la Cotroceni, la consultări, cu programul de guvernare, cu acordul politic, vom propune un prim-ministru. Probabil că preşedintele, în cursul zilei (de luni – n.r.) va face desemnarea şi joi – vot în Parlament”, a adăugat liderul UDMR.

Citiți și: Kelemen Hunor: Creșterea pensiilor, acoperită cu bani de la companiile mari. Nu pot fi de acord să fie solidari cei cu venituri mici

Două variante de guvern, în funcție de cine dă primul prim-ministrul
UPDATE. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, spune că dacă partidul său va da prim-ministrul se va egaliza numărul de minstere, iar dacă PNL dă premierul, PSD va avea mai multe ministere. Până luni se va lua o decizie și se va merge cu o propunere de premier la Cotroceni.

„Am avut niște negocieri, am echilibrat anumite lucruri și o să ne întoarcem în fața colegilor să luăm o decizie”, a anunțat liderul PSD.

Întrebat despre faptul că din sala unde au avut loc negocierile s-au auzit voci cu ton ridicat, Marcel Ciolacu a spus că a fost nevoie să se vorbească mai tare, pentru că nu au avut microfon.

„Am finalizat cele două variante – în care PSD are prim-ministru şi PNL are prim-ministru -, împreună cu UDMR şi cu minorităţile. Sunt detalii pe care le vom anunţa în momentul în care vom lua o hotărâre. Cu adevărat, dacă PSD are prim-ministru, se egalizează numărul de ministere. Dacă are PNL prim-ministrul, atunci PSD are mai multe ministere. Domnul Ciucă are un mandat de la PNL ca dânsul să fie prim-ministru, eu am mandat de la PSD să fiu prim-ministru. Deciziile se armonizează în interiorul partidului. Până luni când vom merge la Cotroceni vom lua aceste decizii şi vom merge cu o singură variantă”, a precizat Ciolacu.

Liderul social-democraţilor a mai spus că, în cadrul negocierilor, au fost „echilibrate anumite lucruri” privind raportul de forţe în Guvern. „Am avut nişte negocieri, am echilibrat anumite lucruri în raport de forţe în interiorul guvernului şi în acest moment ne vom întoarce în faţa colegilor şi o să luăm o decizie. Până când ajungem la Cotroceni la consultări vom merge cu o singură propunere”, a adăugat Ciolacu.

Întrebat în ce variantă rămâne Ministerul Dezvoltării la UDMR, Ciolacu a răspuns: „În aceste variante de guvern, din punctul meu de vedere, există această constantă, în care Ministerul Dezvoltării rămâne la UDMR, indiferent de variantă”.

Cât priveşte programul de guvernare, el a precizat că a rămas tot pachetul social stabilit anterior, existând surse de finanţare, fără taxe noi în acest moment. „A rămas tot pachetul social stabilit, sunt şi surse de finanţare. Vor veni toate explicaţiile privind sursele de finanţare, neexistând în acest moment taxe noi. Foarte ambiţios pentru noi este că vom încerca să închidem şi cu 7% investiţii. E o premieră pentru România”, a adăugat liderul PSD.

Nicolae Ciucă: Am finalizat programul de guvernare, acordul politic și configurația guvernului
UPDATE. Nicolae Ciucă, premierul propus de PNL, a ieșit de la negocierile cu PSD și UDMR cu anunțul că „nu mai sunt ministere în discuție”. Întrebat la cine rămâne Dezvoltarea, el a evitat un răspuns direct, dar a spus că UDMR rămâne la guvernare. El a refuzat să dea detalii despre împărțirea portofoliilor și a spus presei că lista va fi comunicată la timp.

Întrebat despre lipsa președintelui PNL, Florin Cîțu, de la negocieri, Nicolae Ciucă a spus că acesta „nu a putut veni”, dar nu știe motivul.

„Am finalizat programul de guvernare, 99,99%, acum se reciteşte, am finalizat acordul politic, am finalizat şi partea de conţinut al guvernului, pe cele două variante: una cu premier PSD şi una cu premier PNL. Urmează ca mâine să ne revedem, să continuăm negocierile pe celelalte capitole, astfel încât mâine seară să închidem”, a declarat Nicolae Ciucă.

Senatorul PNL spune că „nu mai sunt ministere disputate”, dar nu pot fi anunţate până nu se decide cine va prelua primul funcţia de premier.

„Rămâne în coaliţie exact cum am comunicat, cu toate partidele, şi conţinutul pe ministere la nivelul guvernului, le vom comunica după ce le finalizăm. Nu a rămas niciun minister în discuţie. Nu pot să vă spun acum, ci în momentul în care se va lua decizia în privinţa premierului care va conduce acum”, a insistat Ciucă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri