Caută
Close this search box.

Octavian Berceanu: Politicieni de top sunt parte din crima organizată

octavian berceanu

Octavian Berceanu, fostul șef al Gărzii Naționale de Mediu,  acuză politicieni de la vârful marilor partide, cum sunt PNL și PSD, că fac parte din grupările de crimă organizată care otrăvesc Capitala cu arderi ilegale ale deșeurilor.

Berceanu a prezentat și programul de lucru al rețelelor care se ocupă de arderi ilegale și spune că acestea au protecție politică de la nivel înalt, care merge până la oprirea acțiunilor Gărzii de Mediu împotriva lor.

Luni și marți se fac livrările de cupru pentru topitorii și de fier pentru exportatorii de fier către Turcia. Miercuri, joi și vineri intră marfă nouă, adică cabluri, părți componente ale autoturismelor dezmembrate, diferite angrenaje care conțin fier, electronice și electrocasnice, la prestatorii ilegali. Locațiile sunt în Ilfov majoritar, pentru că aici sunt și capii structurilor de crimă organizată. Vinerea, sâmbăta și duminica deșeurile sunt arse, împreună cu părțile din autoturismele dezmembrate, tot ilegal. Duminică la 3 dimineața încep coletărie, din poarta în poarta, de la cei care au ars deșeurile”, afirmă Octavian Berceanu.

Din această cauză avem <inversiuni termice> preponderent în weekend. Tot în weekend au loc și arderile de deșeuri în gropile ilegale de gunoi făcute în sute de comune, sub umbrela autorităților locale, sub pretextul că nu există alte opțiuni. Tot atunci avem și degajările de hidrogen sulfurat, gazul rezultat din fermentația gunoiului din gropile de gunoi legale”, spune fostul șef al Gărzii de Mediu.

Faptul că am fost permanent pe capul celor care poluează s-a simțit în calitatea aerului mult mai bună decât în toți ceilalți ani. Nu postările mele au stopat arderile și au făcut diferența între ceea ce respirăm acum și ceea ce am respirat în urmă cu câteva luni. Atât timp cât câțiva politicieni de <top> din partidele politice tradiționale sunt parte din crima organizată și stopează acțiunile GNM, pentru că acum pot, vom respira otravă”, avertizează Berceanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri