Caută
Close this search box.

OMS spune că peste jumătate de milion de vieţi au fost salvate de vaccinuri în Europa

Cel puţin o jumătate de milion de vieţi au fost deja salvate de vaccinurile anti-Covid în Europa, potrivit unui raport publicat joi de filiala europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), relatează AFP.

Studiul, realizat pentru persoanele cu vârsta de peste 60 de ani în aproximativ 30 de ţări europene cu aproximativ 460 de milioane de locuitori, indică faptul că de la începutul campaniei de vaccinare au fost salvate 470.000 de vieţi, potrivit Agerpres.

Această estimare este prudentă deoarece nu ţine cont de numărul de vieţi salvate în rândul celor sub 60 de ani şi nici datorită reducerii transmiterii.

Realizat pe baza datelor colectate în mai mult de jumătate din 53 de ţări din regiunea europeană a OMS, studiul estimează că aproape 160.000 de vieţi au fost salvate în Anglia şi aproximativ 39.000 în Franţa.

Datele nu sunt disponibile pentru 20 de ţări din zonă, între care Rusia, Turcia, Germania şi Ţările de Jos.

”Ceea ce arată acest studiu este că (vaccinurile) fac ceea ce au promis, şi anume să salveze vieţi, oferind o protecţie foarte ridicată împotriva formelor severe şi a morţii”, a afirmat directorul regional al instituţiei pentru Europa, Hans Kluge, cerând ţărilor să îşi continue campaniile de imunizare.

În unele ţări, numărul deceselor ar fi fost dublu faţă de cel de astăzi fără vaccinuri”, a spus Kluge.

În Uniunea Europeană, 67,7% din populaţie a primit două doze de vaccin, dar diferenţele sunt uluitoare între ţări. Astfel, doar 25% dintre bulgari sunt vaccinaţi, faţă de 86,7% dintre portughezi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri