Caută
Close this search box.

Preşedintele ceh, Milos Zeman, a ieşit de la terapie intensivă, dar diagnosticul nu este dezvăluit

Preşedintele ceh, Milos Zeman, în vârstă de 77 de ani, a ieșit de la terapie intensivă, după mai mult de trei săptămâni de tratament. Starea sa s-a ameliorat, așa că este într-un salon al Spitalului militar central din Praga, a informat joi instituţia medicală, citată de Reuters.

Administraţia prezidenţială nu a dezvăluit diagnosticul, iar din comunicatul spitalului nu a reieşit dacă starea preşedintelui s-a ameliorat suficient pentru ca opinia medicală să se schimbe cu privire la capacitatea acestuia de reveni la lucru.

‘Tratamentul, în special suportul nutriţional complex, oferit la terapie intensivă a condus la o ameliorare a stării clinice a preşedintelui. Astăzi, preşedintele a fost transferat într-un salon standard’, se menţionează în comunicat.

Milos Zeman a fost internat pe 10 octombrie, la o zi după alegerile parlamentare în urma cărora aliatul său, prim-ministrul Andrej Babis, a pierdut în faţa unui grup de partide de opoziţie.

Președintele Zeman era prea bolnav pentru a-şi putea îndeplini atribuţiile prezidenţiale, explica pe 18 octombrie, într-un comunicat, conducerea spitalului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri