Caută
Close this search box.

Procedurile referitoare la testarea în şcoli, emise de MS, publicate în MO

Instrucţiunea emisă de ministrul Sănătăţii interimar privitoare la procedura de administrare a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă, care urmează a fi utilizate în unităţile de învăţământ, a fost publicată, vineri, în Monitorul Oficial.

La articolul 1 se arată că prezenta instrucţiune are ca scop asigurarea unui cadru unitar de realizare a activităţii de testare a preşcolarilor/elevilor prin teste rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă, la nivelul tuturor unităţilor de învăţământ.

Procedura de administrare a testelor rapide în şcoli şi modelul Formularului de exprimare a consimţământului părintelui sau al reprezentantului legal al preşcolarului/elevului, în vederea realizării testării, sunt prezentate în Anexele care fac parte integrantă din prezenta instrucţiune.

Astfel, în Anexa 1, referitoare la procedura de administrare, se arată că testarea periodică cu teste rapide antigen efectuate din proba de salivă se realizează în prima şi în a patra zi lucrătoare a săptămânii, înaintea începerii orelor de curs.

Tot în anexă se menţionează că testarea se va efectua în sala de clasă/grupă sau în alte spaţii, sub îndrumarea cadrului medical sau a persoanelor responsabile desemnate din cadrul unităţii de învăţământ sau la domiciliu, sub îndrumarea părinţilor/reprezentanţilor legali, potrivit Agerpres.

În cuprinsul Anexei 1 sunt menţionate şi recomandări generale de utilizare a testelor rapide antigen efectuate din proba de salivă, precum şi pentru testarea propriu-zisă.

În plus, se menţionează că Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti asigură sprijin metodologic, inspectoratelor şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, privind testarea cu teste rapide antigen din salivă în unităţile de învăţământ, precum şi pentru managementul cazului cu rezultat pozitiv la testul rapid antigen non-invaziv efectuat din proba de salivă.

În responsabilitatea Direcţiilor de sănătate publică intră şi coordonarea instruirii cadrelor medicale sau a persoanelor desemnate din unităţile de învăţământ privind modalitatea de utilizare a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din probă de salivă, de interpretare a rezultatelor acestora, precum şi de colectare a testelor utilizate.

Anexa 2 a instrucţiunii prezintă detaliat modelul formularului de exprimare a consimţământului părintelui sau al reprezentantului legal al preşcolarului/elevului, în vederea realizării testării şi paşii de urmat pentru completarea şi semnarea acestui document.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri