Caută
Close this search box.

Rectificarea bugetară şi deficitul, vineri, în şedinţa de Guvern

Nicolae Ciucă a afirmat că va avea loc o şedinţă de Guvern pentru dezbaterea recitificării bugetare şi a deficitului bugetar şi a oferit asigurări că vor fi resurse financiare pentru plata pensiilor şi salariilor, cât şi fondurile pentru nevoile Ministerului Sănătăţii, în contextul pandemiei.

„În acest moment, elementele privind rectificarea bugetară şi deficitul bugetar urmează a fi dezbătute în şedinţa de Guvern de mâine şi după ce vom avea aceste elemente tehnice, putem să comunicăm ce s-a întâmplat.

Nimeni nu trebuie să aibă vreo temere legată de faptul că nu sunt resurse financiare pentru plata pensiilor şi salariilor. Sunt asigurate fonduri pentru toate nevoile pe care le are Ministerul Sănătăţii.

Nu pot să vorbesc acum de încălcarea acestor angajamente pe plan extern, atâta timp cât nu avem cifrele finale”, a afirmat Nicolae Ciucă, întrebat la Parlament, după ce Guvernul a primit votul de încredere al Legislativului, despre deficitul bugetar.

Ministerul de Finanţe a publicat, miercuri, proiectul de ordonanţă privind rectificarea bugetară. Printre ministerele care primesc cele mai mari sume se află Ministerul Sănătăţii (2,45 miliarde de lei) şi cel al Muncii (2,19 miliarde de lei).

În schimb, Ministerul Agriculturii ar urma să piardă 2,31 miliarde de lei, iar cel al Transporturilor – 757 de milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri