Scandal după ce Elwira și Mihai Petre au câștigat cel de-al patrulea sezon „Asia Express” de la Antena 1.
Pe pagina de Facebook a emisiunii au apărut numeroase comentarii ale telespectatorilor care susțin faptul că show-ul ar fi fost aranjat.
Ultimele misiuni de la Asia Express au fost îndeplinite de cele două echipe care au rămas în cursă, Elwira și Mihai Petre, dar și Cuza și Emi, tinerii de la Noaptea Târziu.
Elwira și Mihai Petre sunt câștigătorii celui de-al patrulea sezon ”Asia Express” – ”Drumul Împăraților” de la Antena 1.
Unii urmăritori ai emisiunii susțin că show-ul ar fi fost regizat, iar finala ar fi fost penibilă, și că s-ar fi făcut de la început ”un mare favoritism”. De asemenea, câțiva telespectatori susțin că, pentru ei, marii finaliști ai emisiunii sunt Cuza și Emi.
”Pentru mine băieții sunt câștigătorii. Pe drept!”, ”În această finală a fost un mare favoritism făcut, eu refuz să cred că sunt adevărații câștigători, oricum, față de celelalte sezoane a fost dezamăgitor acest sezon, nici nu a început bine că deja se știa cine câștigă, nu voiam să cred, dar finala a fost dovada”, ”Bine regizat. Mereu așa se întâmplă în finală, stricați toată emisiunea voastră de 2 luni”, ”Bine regizat! Nu mi-a plăcut acest sezon!”, ”Dezamăgire!!! Avantaje de multe ori pentru câștigători! Urât, foarte urât!”, ”O finală penibilă….Mihai și Elvira au fost avantajați….a fost prea vizibil….mințiți poporul cu televizorul….era o emisiune la care mă uitam cu interes….nu o să mă mai uit…”, ”Au fost ajutați să câștige! Nu meritau. Măcar finala trebuia să fie live”, sunt o parte din comentariile scrise de mai mulți telespectatori la una dintre postările de pe Facebook, potrivit Cancan.