Scriitorul și jurnalistul Alexandru Mihăilă s-a stins din viață.
Anunțul a fost făcut, vineri, de Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Alexandru Mihăilă s-a născut pe 16 februarie 1950, în localitatea Bozieni din județul Neamț.
”Ce rău îmi pare, Alexandru Mihaila! Toamna asta să te învețe învierea, dragul meu coleg. Drum bun spre panteonul marilor jurnaliști români.
Am găsit poezia asta în ultima lui postare, ca și cum simșea ca noiembrie nu i va termina niciodată”, scrie pe pagina sa de facebook jurnalista Daniela Mironov.
Sunt absolvent al Facultății de Filologie, promoția 1974, secția română-italiană. Tema licenței a fost ,,Evoluția ideilor în estetica muzicală românească”pentru care am obținut nota 10. Când am ajuns în poziția de a fi director al săptămânalului „Romanul liber” în 1990 nu eram un novice în presă. În toată studenția mea am lucrat în presa din Iași, în anii de facultate fiind un fel de reporter la „Flacăra Iașului”, dar lucrând în paralel și la studioul Radio Iași unde era o școală foarte bună de presă și de la care am învățat foarte multe lucruri. În 1974, la absolvire, devenisem redactor la nou înființata revistă de prestigiu „Opinia studențească”, mărturisea Alexandru Mihăilă în inroman.ro.
Alexandru Mihăila: In 1990 eram la București corespondent la „Flacăra” și apoi m-au chemat în redacție. Nu am mai făcut teren. De aici am fost chemat la săptămânalul „Flagrant” care a făcut „valuri” în anii 1994-1995. Eram redactor-șef adjunct la acest săptămânal și printre reporterii din subordinea mea, unul se numea Adrian Cioroianu, viitorul ministru de externe. Într-un clasament realizat pe țară eram între primii cinci la realizat reportaje. Am fost trimis în Iugoslavia, și fiind înainte corespondent de război în războiul de pe Nistru, având în vedere această experiență în zona de conflict, s-au gândit de la „Curentul” să mă trimită în Iugoslavia unde am stat o lună la Belgrad, în plin război trecând prin localitățile în care erau cele mai mari conflicte armate. Impresiile de atunci le-am publicat în cotidianul „Curentul” iar, mai târziu, la un an, am scris o carte ,,Target”,ce conține un titlu de reportaj ,,Zile și nopți de foc în Iugoslavia”. După ce am publicat cartea, cam la un an distanță, am primit Diploma de onoare a Ligii de prietenie româno-sârbe pentru contribuții importante la cimentarea prieteniei dintre cele două popoare. A fost un moment solemn, la Palatul Elisabeta iar diploma mi-a fost oferită de autoritățile statului.
„Voi pleca din această lume, dar nu vreau ca aceasta să se întâmple oricum; voi lua cu mine flacăra ultimei iubiri, ascunsă în cumenicătura cu care mă voi așeza la Cina Domnului, cerșind în numele ei iertarea păcatelor. Doar atunci voi putea rosti Gata s-a sfârșit, doar atunci când sufletul meu își va găsi împăcarea în iubirea desăvârșită pentru tot ce mi-a fost dăruit în lume, fără alegere. „Nu vreau să uiți, vreau doar să mă ierți” mi-a cerut Fiameta Vișan, în ultima noapte petrecută cu ea. O iert din tot sufletul, căci dincolo de toate suferințele și patimile întunecate care mi-au îndurerat inima, datorită ei, într-o clipă fulgerată de nespusă fericire, m-am simțit nemuritor” (Alexandru Mihailă – din „Splendoarea Paradisului”)
