Duminică, 28 noiembrie, s-au împlinit 72 de ani de la nașterea poetului, scriitorului, jurnalistului, politicianului, fostului senator al României (1992-2008) și membru al Parlamentului European – Corneliu Vadim Tudor, cel care a decedat, prematur și neașteptat, în ziua de 14 septembrie 2015, la nici 66 de ani împliniți.
Nu vom insista asupra detaliilor biografice și profesionale, acestea fiind bine sau chiar foarte bine cunoscute de publicul larg, independent de aprecierea sau respingerea ideilor și concepțiilor politice concrete ale lui Corneliu Vadim Tudor. Vom aminti doar că acesta (discipol al scriitorului Eugen Barbu) a fondat – și a dus în Parlament – Partidul România Mare (PRM), iar apogeul carierei sale politice l-a atins în chiar anul 2000, când s-a plasat pe locul 2 în primul tur al alegerilor prezidențiale, fiind învins în turul doi de Ion Iliescu, ajuns atunci la cel de-al treilea și ultimul său mandat.
Întorcându-ne la ziua de 28 noiembrie, când fostul senator și europarlamentar ar fi trebuit să împlinească 72 de ani, să remarcăm că – în clasicul stil românesc și balcanic – din miile de foști membri și simpatizanți ai PRM, atenție!, doar 1 (UNUL!) l-a comemorat la Cimitirul Bellu, din Capitală, pe fostul lider și fondator al partidului.
Sigur, poate că nu ne-am fi așteptat la o … amplă mișcare populară de comemorare a celui care, în anul 2000, a fost la doar un pas de a deveni președintele României. Dar nici nu ne-am fi imaginat că va fi vorba de o singură persoană.
Iar asta nu are nicio legătură, cum spuneam, cu acceptarea sau non-acceptarea ideilor politice și naționale ale scriitorului și politicanului Corneliu Vadim Tudor. Nu. E vorba de cu totul altceva.
Întorcându-ne la subiect, trebuie, totuși, să notăm numele unicului reprezentant PRM care a fost, pe 28 noiembrie, la mormântul lui Vadim Tudor.
E vorba de un cunoscut activist civic și politic, un om care nu își reneagă și nu și-a renegat niciodată concepțiile și afinitățile de ordin personal și public, indiferent de ”mersul” vremurilor și al guvernărilor în România. Profesorul Vasile Lăcătușu (vezi FOTO mai jos), pentru că despre el este vorba, a fost unul dintre liderii și comunicatorii celei mai puternice organizații PRM, aceea a municipiului București. Dar a fost, în primul rând, și o dovedește și acum, un Om cu tărie de caracter și mai ales cu coloană vertebrală, caz rarissim – dacă nu chiar aproape complet dispărut – în politica și în societatea românească de azi.
Trist. Dincolo de valoarea mai mică sau mai mare, sau foarte mare, a omului de litere și de cultură care a fost Corneliu Vadim Tudor. ”Soarta” acestuia, după moarte, adică atunci când oportuniștii și yes-man-ii nu mai au nevoie de el, o împărtășesc ABSOLUT TOATE personalitățile României, indiferent de partid, de orientare politică sau de valoare personală și socială.
Foarte trist. Neimaginat de trist. Din păcate, asta este și va fi din ce în ce mai pregnant – România.
Excepțiile – pe cale de dispariție, nu fac decât să sublinieze acest peisaj sumbru și derizoriu, sinistru și lamentabil, al unei Românii a ingraților, a mincinoșilor, a trădătorilor și a semidocților agresivi, tagma de departe cea mai răspândită în această nefericită țară.
