Caută
Close this search box.

VIDEO Guvernul Ciucă a fost votat de Parlament: 126 de voturi au fost împotrivă

Senatul şi Camera Deputaţilor s-au reunit, joi, în şedinţă comună pentru votul de învestire a Guvernului propus de premierul desemnat Nicolae Ciucă. Guvernul Ciucă a trecut cu 318 voturi pentru și 126 împotrivă.

Deputaţii şi senatorii au început votul, joi, în plenul reunit, cu privire la programul de guvernare şi lista miniştrilor Cabinetului Nicolae Ciucă.

Votul este secret cu bile şi se acordă atât pentru programul de guvernare, cât şi pentru lista miniştrilor.

Citește și: Parlamentul va vota azi învestirea Guvernului propus de Nicolae Ciucă

Pentru ca Executivul să fie învestit, este nevoie de voturile favorabile ale majorităţii parlamentarilor, respectiv 234 de voturi „pentru”.

Senatorul Claudiu Târziu, copreşedinte al AUR, a declarat, joi, de la tribuna Parlamentului că ”Armata politică” din spatele generalului Nicolae Ciucă este una „compromisă”, iar PSD şi PNL sunt responsabile de „situaţia dramatică” a României de azi, precum şi de „crizele multiple” pe care le traversează ţara, întrucât cele două partide au condus România, în ultimele trei decenii, „prin rotaţie şi uneori în alianţă”.

Senatorul USR Anca Dragu a declarat, joi, în plenul reunit al Parlamentului că programul de guvernare propus de coaliţia PSD-PNL-UDMR ar fi „slab şi incoerent”, conţinând „măsuri existente în legislaţie, bâlbe şi inadvertenţe”.

Deputatul neafiliat Violeta Alexandru a declarat, joi, în plenul Parlamentului, că PNL „a trădat” şi „a minţit” electoratul prin faptul că a ales să guverneze cu PSD, adăugând că şi social-democraţii au procedat la fel, după ce anterior i-au acuzat pe liberali că „au vândut ţara”.

Nicolae Ciucă este votat joi în funcția de prim-ministru în Parlament, de larga majoritate PSD-PNL-UDMR-Minorități, după o criză politică declanșată în 1 septembrie și care, la final, i-a adus alături de liberali și de președintele Klaus Iohannis pe cei despre care susțineau în trecut că sunt marii lor inamici politici: pesediștii. Florin Cîțu, președintele Senatului și al PNL, nu a participat la ședință, dar a venit să voteze.

Lista Guvernului PNL – PSD – UDMR este următoarea:

* prim-ministru – Nicolae Ciucă (PNL)

* vicepremier, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii – Sorin Grindeanu (PSD)

* vicepremier – Kelemen Hunor (UDMR)

* ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei – Cseke Attila (UDMR)

* ministrul Finanţelor – Adrian Câciu (PSD)

* ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – Dan Vîlceanu (PNL)

* ministrul Economiei – Florin Spătaru (PSD)

* ministrul Antreprenoriatului şi Turismului – Constantin-Daniel Cadariu (PNL)

* ministrul Energiei – Virgil Popescu (PNL)

* ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Adrian Chesnoiu (PSD)

* ministrul Sănătăţii – Alexandru Rafila (PSD)

* ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor – Tanczos Barna (UDMR)

* ministrul Educaţiei – Sorin Cîmpeanu (PNL)

* ministrul Muncii şi Solidarităţii Sociale – Marius Budăi (PSD)

* ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de şanse – Gabriela Firea (PSD)

* ministrul Culturii – Lucian Romaşcanu (PSD)

* ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării – Florin Roman (PNL)

* ministrul Sportului – Eduard Novak (UDMR)

* ministrul Justiţiei – Cătălin Predoiu (PNL)

* ministrul Afacerilor Interne – Lucian Bode (PNL)

* ministrul Apărării Naţionale – Vasile Dîncu (PSD)

* ministrul de Externe – Bogdan Aurescu (PNL)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri