Caută
Close this search box.

Atenţie ce produse cumpăraţi de Moş Nicolae şi de Crăciun! Sfaturile ANPC

Directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, atenţionează părinţii să achiziţioneze dulciuri şi jucării numai din magazine specializate, unde se eliberează documente de cumpărare, pentru a putea proba în cazul unor reclamaţii legate de calitatea sau siguranţa produselor.

„Dulciurile şi jucăriile sunt cele mai dorite daruri de Moş Nicolae şi Moş Crăciun…,dar atenţie ce produse achiziţionaţi!

Dacă doriţi să dăruiţi o jucărie care să nu reprezinte un pericol pentru copiii dumneavoastră, ci să fie un cadou practic, atractiv care să aducă zâmbete pe chipurile lor, trebuie să ţineţi cont de următoarele sfaturi: să achiziţionaţi jucării numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care veţi avea nevoie pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doriţi să reclamaţi calitatea/siguranţa unui produs şi să alegeţi întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacităţile şi aptitudinile sale.

Jucăriile trebuie să fie însoţite de avertismente generale privind grupa de vârstă recomandată care ajută la alegerea jucăriei. Trebuie să aveţi în vedere faptul că jucăriile care nu sunt destinate unui grupe de vârstă specifice pot să îi rănească”, a scris sâmbătă, pe contul său de Facebook, Paul Anghel.

Acesta recomandă părinţilor să verifice dacă jucăriile au marcate pe corpul lor, „într-un mod vizibil, lizibil şi durabil”, coordonatele producătorului şi/sau importatorului (numele, denumirea comercială înregistrată sau marca înregistrată a producătorului şi/sau a importatorului şi adresa la care pot fi contactaţi); numărul unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare); marcajul de conformitate CE care conduce la supoziţia că jucăria este sigură.

Dacă jucăriile sunt de dimensiuni mici, elementele de mai sus trebuie indicate pe ambalaj sau într-un document care însoţeşte jucăria.

De asemenea, părinţii trebuie să verifice existenţa instrucţiunilor de utilizare şi a avertismentelor specifice, însoţite de indicaţii privind precauţiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării, arată Anghel. Acestea trebuie să fie traduse obligatoriu în limba română şi trebuie respectate.

„Sfătuiesc părinţii să nu cumpere jucării cu părţi mici, detaşabile, pentru copiii sub 3 ani, deoarece aceştia au tendinţa să bage jucăriile în gură şi se pot îneca cu părţile mici. De asemenea, trebuie respectate atenţionările referitoare la jucăriile nerecomandate copiilor sub 36 de luni, care se prezintă sub forma unei sintagme de tipul:

„Atenţie. Nerecomandat copiilor mai mici de 36 luni. Pericol de strangulare”. Fraza „Atenţie. Nerecomandat copiilor sub 3 ani” poate fi înlocuită cu simbolul grafic de interzicere / pictograma care vizează copiii între 0 şi 3 ani; fraza şi simbolul nu trebuie puse împreună”, avertizează directorul general al ANPC.

Jucăriile funcţionale, adică cele care reproduc la scară redusă produse, aparate sau instalaţii destinate adulţilor, trebuie să poarte avertismentul „Atenţie! A se folosi sub stricta supraveghere a unei persoane adulte!”. În plus, acestea vor fi obligatoriu însoţite de instrucţiunile de utilizare şi de măsurile de precauţie necesare pentru evitarea unor pericole.

Patinele şi skateboardurile destinate utilizării de către copii trebuie să fie însoţite de avertismentul: „Atenţie! A se purta echipament de protecţie.” În plus, vor exista recomandări cu privire la echipamentul de protecţie.

Şi în privinţa dulciurilor, Paul Anghel recomandă achiziţionarea acestor produse numai din locuri autorizate.

„Trebuie evitată cumpărarea de la vânzători ambulanţi, chiar dacă preţul oferit este comparativ mai mic. Înainte de cumpărare, trebuie verificată starea ambalajelor (integritate, etanşeitate) şi încadrarea produselor în data durabilităţii minimale, după caz, în data limită de consum stabilite de producător.

„Etichetele trebuie să conţină următoarele informaţii: denumirea produsului, numele şi adresa producătorului sau ale ambalatorului sau ale distribuitorului.

În cazul produselor din import se vor înscrie numele şi adresa importatorului sau ale distribuitorului înregistrat în România, data durabilităţii minimale, cantitatea netă şi condiţiile de depozitare. Toate produsele din import trebuie să fie însoţite de etichete cu elementele de identificare şi informare în limba română”, subliniază comisarul ANPC.

Potrivit sursei citate, pentru ciocolată şi produse din ciocolată trebuie menţionat în mod obligatoriu conţinutul de cacao substanţă uscată, exprimat în procente, iar în cazul ciocolatei umplute se menţionează produsul de umplutură.

„Se exceptează de la indicarea cantităţii nete produsele din ciocolată preambalate, cu o greutate mai mică de 50 grame. Aceasta excepţie nu se aplică produselor cu o greutate netă mai mică de 50 grame fiecare, atunci când sunt prezentate într-un ambalaj conţinând două sau mai multe astfel de produse, dacă conţinutul net total, inclusiv ambalajul, este egal sau mai mare de 50 grame. În cazul produselor din ciocolata turnate şi goale în interior, aceasta indicaţie poate fi înlocuită cu conţinutul net minim.

De asemenea trebuie menţionat adaosul de cafea sau băuturi spirtoase, atunci când acesta depăşeşte 1% din masa produsului”.

Ciocolata proaspătă trebuie să prezinte o suprafaţă lucioasă, nestratificată şi fără pete, să fie onctuoasă, casantă la rupere fără senzaţie de rugozitate la masticare, culoare şi gust specific, iar drajeurile trebuie să aibă suprafaţa netedă, lucioasă, uscată şi nelipicioasă”, recomandă directorul general al ANPC.

Nu în ultimul rând, Anghel spune ca părinţii trebuie să fie foarte atenţi dacă pe eticheta produselor există informaţii cu privire la ingredientele cu posibil efect alergen sau a atenţionării „poate afecta negativ activitatea copiilor şi atenţia acestora” în cazul menţionării în lista ingredientelor a coloranţilor, înscrişi în Anexa V la Regulamentul (CE) nr.1333/2008 privind aditivii alimentar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri