Caută
Close this search box.

CCR a aprobat sesizarea USR privind finanţarea de la stat a partidului lui Dan Voiculescu

dan voiculescu

Curtea Constituțională a respins sesizarea USR la legea bugetului de stat. Surpriza în decizia judecătorilor se referă la subvenția pe care urma să o încaseze PPU-SL, partidul sprijinit de Dan Voiculescu.

Judecătorii s-au grăbit să dea o decizie la sesizarea depusă de USR și au devansat ședința care urma să aibă loc mâine. Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiate sau inadmisibile punctele invocate de USR în legătură cu bugetul de stat. Astfel, legea va ajunge la președintele Iohannis pentru promulgare înainte de 1 ianuarie 2022.

Partea interesantă se referă însă la subvenția pe care partidul sprijinit de Dan Voiculescu, PPU-SL, urma să o încaseze de la bugetul de stat.

Europa Liberă a scris în exclusivitate despre amendamentul introdus în Parlament, prin care PPU-SL ar fi beneficiat de subvenție începând cu 2022, deși nu a trecut de pragul electoral de 5%.

Amendamentul fusese introdus de cei patru deputați PPU-SL, care activează ca afiliați ai grupului PSD și care au participat la parlamentare pe listele social-democraților.

PNL și PSD au fost de acord să voteze acest amendament, care modifica legea privind finanțarea partidelor politice.

Curtea a respins ca neîntemeiată obiecția USR pe acest subiect, dar a constatat că prevederea este în acord cu Legea Fundamentală numai în măsura în care aplicarea se realizează după o eventuală modificare sau completare a legii privind finanțarea partidelor și a campaniilor electorale.

PPUSL nu va putea beneficia de amendamentul introdus în legea bugetului de stat, până nu se modifică și legea 334/2006, astfel că nu va putea încasa subvenție fără modificarea legislativă.

„Este bine că s-a dat o astfel de decizie, să nu mai avem precedente de tip Pro România. Este pentru prima când Curtea Constituțională dă o astfel de decizie prin care rămâne premisa posibilității de finanțare, dar sub o condiție, care suspendă aplicarea până la modificarea legii finanțării partidelor.

Nu s-a mai întâmplat așa ceva, este o inovație”, au declarat surse parlamentare. Pro România a beneficiat de subvenție în 2020, tot printr-un amendament introdus la legea bugetului de stat.

Deși nu a participat la alegerile din 2016, partidul condus de Victor Ponta a obținut subvenția după negocieri cu guvernul Orban, stabilindu-se că partidele primesc bani de la buget în funcție de numărul de parlamentari, nu de rezultatul de la alegeri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri