Caută
Close this search box.

Cetățenii din Moldova care se întorc dintr-o zonă roșie, obligați să dețină testul Covid, chiar dacă sunt vaccinați

Cetățenii care se întorc în R.Moldova dintr-o zonă în cod roșu, vor fi obligați, începând cu 27 decembrie, să aibă testul Covid, chiar dacă sunt vaccinați. O decizie în acest sens a fost aprobată de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică.

Autoritățile au mai decis că vizitatorii Târgurilor de Crăciun, cu excepția copiilor de până la 12 ani, să poarte masca de protecție. Decizia CNESP mai prevede că începând de astăzi și până pe 15 ianuarie, este permisă organizarea evenimentelor private cu un număr de 25 de participanți și mai mult, accesul fiind asigurat doar în baza prezentării certificatului COVID, potrivit RFI.

Autoritățile precizează că persoanele care vor intra pe teritoriul țării și care s-au aflat în ultimele 14 zile în una sau mai multe ţări din zonă roșie, inclusiv cele care au tranzitat țările din zonă roșie, vor fi obligate să prezinte rezultatul negativ al testului PCR, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării, pentru persoanele care călătoresc cu mijloace de transport în comun, sau înaintea intrării pe teritoriul Republicii Moldova, pentru persoanele care călătoresc cu mijloace de transport propriu, chiar dacă sunt vaccinate. Confirmarea trebuie să fie prezentată în limba română sau engleză, franceză, germană, italiană sau rusă.

De altfel, persoanele care nu s-au aflat și nu au tranzitat în ultimele 14 zile țări incluse în zonă roșie, pot traversa frontiera de stat pe sensul de intrare în Republica Moldova doar în urma prezentării certificatului Covid, cu schema completă de vaccinare, un test Covid sau dovada că au trecut prin boală. Persoanele care nu întrunesc aceste condiții vor fi obligate să respecte regimul de carantină pentru o durată de 14 zile. Acesta poate fi întrerupt după a 7-a zi în cazul efectuării unui test PCR COVID-19 sau unui test rapid de diagnostic Ag SARS CoV-2, iar rezultatul acestuia este negativ.

Totodată, din 24 decembrie 2021, Ministerul Sănătății va stabili, în funcție de nivelul de incidență cumulativă pentru fiecare ţară, lista țărilor din zona roșie. Lista va fi actualizată odată la șapte zile, în ziua de vineri, și va intra în vigoare în ziua de luni a săptămânii următoare.

Din marți, accesul în incinta Aeroportului Internațional Chișinău e permis și însoțitorilor. Aceștia sunt obligați să prezinte certificatul COVID.

Deși în R.Moldova continuă să scadă, de la o săptămâna la alta numărul cazurilor noi de coronavirus, autoritățile atenționează populația să respecte totuși măsurile sanitare, în contextul în care în perioada sărbătorilor, mulți moldoveni revin din străinătate, iar riscul de infectare este mare.

Până în prezent, în R.Moldova, puțin peste 28 la sută dintre cetățeni au schema completă de vaccinare. În total au fost administrate peste 1,7 mln doze de vaccin. Aproape 51.000 și-au administrat doza booster.

Peste 373.000 de moldoveni s-au infectat cu coronavirus, de la începutul pandemiei. În jur de 9.570 au decedat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri