Caută
Close this search box.

Ciucă: Promovarea dialogului între majoritate şi minorităţile naţionale, a toleranţei – elemente esenţiale pe care mi le-am asumat

nicolae ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a transmis, sâmbătă, cu ocazia Zilei Minorităţilor Naţionale, că promovarea dialogului între majoritate şi minorităţile naţionale, a toleranţei şi coeziunii sociale, sunt elemente esenţiale pe care şi le-a asumat în calitate de prim-ministru, menţionând că Guvernul şi instituţiile statului au datoria morală să-şi fundamenteze acţiunile pe respect faţă de toţi cetăţenii României.

Transmit gândurile mele bune cetăţenilor ce aparţin minorităţilor naţionale, etnice, religioase şi lingvistice din România. Preţuiesc contribuţia lor la patrimoniul culturii şi valorilor naţionale, la dezvoltarea socială şi economică. Faptul că astăzi România este o societate incluzivă, modernă, fundamentată pe valori europene, în care principiul diversităţii este promovat şi respectat, este în egală măsură meritul majorităţii şi minorităţilor naţionale. Uniţi în diversitate, împărtăşim aceleaşi valori ale Uniunii Europene din care facem parte, promovându-le în deplin respect faţă de toţi semenii noştri„, a afirmat Ciucă.

Prim ministrul a menţionat că „perioadele de criză, cum este şi pandemia COVID -19, aduc cu sine o serie de vulnerabilităţi, care au nevoie de răspunsuri ferme şi rapide pentru a nu se transforma în intoleranţă, rasism şi xenofobie”.

Promovarea dialogului între majoritate şi minorităţile naţionale, a toleranţei şi coeziunii sociale, sunt elemente esenţiale pe care mi le-am asumat în calitate de prim-ministru. Consider, de asemenea, că Guvernul României şi instituţiile statului au datoria morală să-şi fundamenteze acţiunile pe respect faţă de toţi cetăţenii României, să repună la temelia societăţii corectitudinea, adevărul şi onoarea. La mulţi ani, tuturor cetăţenilor români ce aparţin minorităţilor naţionale!„, a mai transmis Ciucă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri