Caută
Close this search box.

Comisia Europeană ne-a aprobat o schemă de ajutor de 51,5 milioane de lei, pentru operatorii de aeroporturi

comisia europeană

Comisia Europeană a aprobat, luni, o schemă românească în valoare de 10,3 milioane de euro, echivalentul a 51,5 milioane lei, pentru sprijinirea operatorilor economici care administrează aeroporturi în contextul pandemiei de coronavirus, a anunţat instituţia.

Schema a fost aprobată în conformitate cu condiţiile stabilite în Cadrul temporar privind ajutorul de stat, amendat la data de 18 noiembrie 2021. Potrivit acestei scheme, sprijinul public va lua forma unor granturi directe.

„Executivul comunitar a concluzionat că măsura este necesară, adecvată şi proporţională pentru a remedia perturbările grave în economia unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFEU) şi condiţiile Cadrului temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat măsura conform normelor UE privind ajutoarele de stat”, a explicat Comisia Europeană, în comunicatul de presă.

La propunerea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi a Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, Guvernul a aprobat, în şedinţa din data de 4 octombrie 2021, un memorandum cu tema „Acordarea unor ajutoare de stat operatorilor economici care administrează aeroporturile care în anul 2019 au înregistrat un trafic de pasageri mai mare de 200.000 de pasageri şi mai mic de 3 milioane pasageri”, pentru depăşirea dificultăţilor financiare cu care se confruntă, cauzate de criza generată de pandemie. Documentul prevede un buget total de 51.544.000 lei pentru susţinerea aeroporturilor amintite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri