Caută
Close this search box.

De Crăciun, ninsori și viscol, în 24 de județe

ninsori

Meteorologii au emis o informare de precipitaţii moderate, intensificări ale vântului şi polei, valabilă până duminică dimineaţă, în nordul, centrul şi vestul ţării.

În Ajun de Crăciun, este cod galben de ninsori însemnate, la munte şi în nord-vest, şi viscol în zona montană înaltă.

Meteorologii anunţă că, din această seară, de la ora 22.00, până duminică, la ora 10.00, în nordul, centrul şi vestul ţării, temporar, vor fi precipitaţii moderate cantitativ, iar cantităţile de apă acumulate pe tot parcursul intervalului vor depăşi local 20…30 l/mp şi izolat 40…50 l/mp, cu precădere în zona deluroasă şi montană aferentă.

Vineri, în Ajunul Crăciunului

”În noaptea de joi spre vineri (23/24 decembrie) şi în prima parte a zilei de vineri vor fi precipitaţii mixte în Crişana şi pe alocuri în Banat şi sud-vestul Transilvaniei, iar în Maramureş şi local la munte, în Transilvania şi în nordul Moldovei va ninge şi se va depune strat de zăpadă.

Pe parcursul zilei de vineri (24 decembrie) în zonele joase de relief precipitaţiile se vor transforma treptat în ploaie, iar îndeosebi în noaptea de vineri spre sâmbătă (24/25 decembrie) şi sâmbătă (25 decembrie), la munte, la altitudini mai mici de 1700 m, vor predomina ploile, determinând topirea stratului de zăpadă”, a transmis ANM.

Sursa citată a precizat că, local, se va forma polei.

Temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu viteze în general de 45…55 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depăşi 80…90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.

De asemenea, meteorologii anunţă cod galben de vânt puternic, în intervalul 24 decembrie, ora 02:00 – 24 decembrie, ora 14:00.

”Vântul va prezenta intensificări la munte, îndeosebi în zona înaltă, cu rafale ce vor depăşi 80…100 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând zăpada şi determinând scăderea vizibilităţii. În Munţii Apuseni, în grupele vestice ale Carpaţilor Meridionali, în Carpaţii Orientali şi în judeţele Maramureş, Satu Mare, Sălaj şi Bistriţa va ninge însemnat cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă, local consistent”, a mai transmis ANM.

Codul galben vizează 24 de judeţe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri