Caută
Close this search box.

Declaraţie comună a MAE român şi turc: Continuăm să contribuim la securitatea şi dezvoltarea întregii regiuni

Ministerele de Externe român şi turc au transmis duminică o declaraţie comună, la 10 ani de la semnarea, la nivel de preşedinte, a Declaraţiei privind Parteneriatul Strategic bilateral dintre România şi Turcia, ocazie cu care reînnoiesc angajamentul privind contribuţia la securitatea regiunii.

„Legăturile istorice dintre cele două popoare, relaţiile economice puternice, prezenţa activă în formatele regionale şi contribuţia comună la securitatea transatlantică sub umbrela NATO, inclusiv prin intermediul mecanismelor trilaterale, precum cel realizat împreună cu Polonia, fac din România şi Turcia piloni ai păcii şi stabilităţii. În acelaşi timp, în baza strânsei relaţii de bună vecinătate, continuăm să contribuim la securitatea şi dezvoltarea întregii regiuni, cuprinse între Balcani şi zona Mării Negre”, precizează documentul.

Potrivit declaraţiei comune, „bunele relaţii de vecinătate dintre România şi Turcia reprezintă un exemplu de solidaritate în istoria contemporană a regiunii noastre”.

„Strânsa noastră conlucrare a progresat considerabil în perioada de după sfârşitul Războiului Rece, în promovarea bunelor relaţii de vecinătate, păcii, stabilităţii, cooperării regionale şi dezvoltării economice sustenabile. Treptat, a dobândit un caracter multidimensional şi a evoluat într-un model de colaborare care s-a dezvoltat pe multiple planuri”, subliniază reprezentanţii celor două ministere.

Totodată, arată că „rolul cheie pe care România şi Turcia îl joacă pentru dezvoltarea şi securitatea regiunii conferă relaţiei bilaterale un caracter strategic” iar „interacţiunea şi cooperarea, care au evoluat constant, au avut drept corolar Declaraţia privind Parteneriatul Strategic, din anul 2011”.

„În calitate de parteneri strategici şi aliaţi, considerăm că integrarea europeană şi euroatlantică a regiunii noastre joacă un rol crucial în asigurarea unei păci durabile şi a stabilităţii în întreaga Europă. Ne angajăm să întărim aceste stânse relaţii, în beneficiul popoarelor, aliaţilor şi partenerilor noştri, prin dezvoltarea dimensiunii lor strategice şi prin creşterea rezilienţei în faţa provocărilor tot mai mari ale lumii contemporane”, mai precizează MAE român şi turc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri