Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu, campioana de la US Open, a anunţat luni că a fost testată pozitiv pentru Covid-19 şi nu va participa în această săptămână la turneul demonstrativ de la Abu Dhabi, informează Reuters.

Emma Răducanu, în vârstă de 19 ani, al cărei tată este român, a scris istorie în luna septembrie la US Open, unde a devenit prima jucătoare din istorie care a cucerit trofeul venind din calificări, fără să cedeze niciun set pe parcursul competiţiei. În turneul demonstrativ de la Abu Dhabi, programat între 16 şi 18 decembrie, ea urma s-o întâlnească pe elveţianca Belinda Bencic, campioana olimpică în acest an de la Tokyo.

„Mă izolez, conform regulilor, şi sper să revin curând”, a declarat Răducanu.

Organizatorii au indicat că sunt în căutarea unei jucătoare de top care s-o înlocuiască pe Răducanu la acest eveniment.

La turneul de la Abu Dhabi vor reveni, după accidentările suferite, spaniolul Rafael Nadal, locul 6 mondial, şi austriacul Dominic Thiem, câştigătorul de anul trecut de la US Open.

Britanicul Andy Murray, rusul Andrei Rublev, norvegianul Casper Ruud şi canadianul Denis Shapovalov vor participa de asemenea la evenimentul care se desfăşoară înainte ca sezonul 2022 să înceapă în Australia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.