Fostul director al Direcţiei economice din Ministerul Transporturilor Petre Neacşa a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită.

El ar fi primit 460.000 de lei de la un om de afaceri în dosarul care vizează cumpărarea la preţuri supraevaluate a unor nave.

”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Constanţa au dispus disjungerea dosarului şi trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului NEACŞA PETRE, la data faptei, director al Direcţiei economice din cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în sarcina căruia s-a reţinut comiterea infracţiunii de luare de mită”, a transmis DNA.

Sursa citată a precizat că, în perioada noiembrie 2020 – mai 2021, în contextul în care Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (A.R.S.V.O.M.) şi Regia Autonoma „Administratia Fluviala a Dunarii de Jos” au achiziţionat, cu fraudarea legislaţiei primare în materie şi la preţuri supraevaluate un număr de patru nave (trei de salvare şi una de depoluare) în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA) şi două drage fluviale, ”inculpatul Neacşa Petre, în calitatea menţionată mai sus, ar fi primit de la un om de afaceri, beneficiar al contractelor de achiziţie publică, suma de 460.000 lei”.

”Concret, inculpatul ar fi primit banii respectivi în scopul de a favoriza interesele omului de afaceri: de a asigura, prin intermediul Direcţiei pe care o conducea, fondurile necesare achiziţionării ambarcaţiunilor respective precum şi de a oferi acestuia diverse informaţii legate de proiectele de achiziţii”, a mai transmis DNA.

În cauză, au fost dispuse măsuri asigurătorii. Dosarul a fost trimis spre judecare, la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză. În iulie, Neacşa fusese reţinut de către procurorii DNA.

Directorul de la acea vreme a Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) Daniel Manole a fost reţinut, în iulie, de procurorii DNA, fiind acuzat de constituirea unui grup organizat, abuz în serviciu şi luare de mită.

Dosarul vizează achiziţia la suprapreţ a patru nave, în valoare de 85 de milioane de lei, dar şi condiţiile în care a fost realizată tranzacţia.

În raportul de achiziţii publice pe 2020 al agenţiei figurează achiziţia a patru nave, preţul şi firma furnizoare fiins SC Suszi SRL care,potrivit relatărilor presei ar fi furnizat şi în 2017 două nave agenţiei.

Alături de Manole, în acest dosar mai sunt cercetaţi Petru Ogrinji (administratorul firmei SC Suszi SRL care a livrat navele Ministerului Transporturilor), Cristian Antohi (administratorul SC Tehnorex International SRL, una dintre firmele acuzate de spălare de bani), Valeriu Iorga (administratorul SC Blue Line SRL, o altă firmă acuzată de spălare de bani) şi Ion Macovei (SC Concif Baza de Aprovizionare SRL, a treia firmă de apartament, la rândul ei intermediară a tranzacţiilor).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here