Caută
Close this search box.

Incendiu într-un bloc din municipiul Botoşani. 39 de persoane s-au autoevacuat

Aproximativ 40 de persoane care locuiau într-un bloc de pe strada Adrian Adamiu din municipiul Botoşani s-au autoevacuat, în noaptea de miercuri spre joi, în urma unui incendiu izbucnit într-o garsonieră aflată la primul etaj al imobilului, au anunţat, joi, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Potrivit ISU Botoșani, proprietarul garsonierei a ajuns la spital, ca urmare a intoxicării cu fum.

Când s-a produs evenimentul, proprietarul, în vârstă de 58 de ani, era în locuinţă, dar nu a realizat că o parte din bunurile din interior s-au aprins. Alarma a fost dată puţin după ora 03,00 de vecini, care până la sosirea forţelor de intervenţie s-au autoevacuat. Două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, dar şi o ambulanţă aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la faţa locului. La sosirea forţelor de intervenţie, ardeau mocnit câteva bunuri din interiorul garsonierei. Proprietarul a fost găsit de pompieri căzut în locuinţă, fiind preluat de echipajul de la ambulanţă şi transportat la spital deoarece a inhalat fum„, arată reprezentanţii ISU.

Celelalte 39 de persoane care au părăsit locuinţele nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

Citește și: Ministerul Sănătăţii: Pacienţii arşi în urma exploziei din Tomşani, conştienţi

Incendiul a fost declanşat de o lumânare aprinsă lăsată nesupravegheată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri