Caută
Close this search box.

Iulia Scântei: Să citeşti pe site-ul CCR că e nevoie de revizuirea Constituţiei pentru a respecta deciziile CJUE este o glumă proastă

iulia scântei

Preşedintele Comisiei Juridice din Senat, Iulia Scântei (PNL), consideră că este “o glumă proastă” să citeşti pe siteul Curţii Constituţionale a României că este nevoie de revizuirea Constituţiei pentru respectarea deciziilor CJUE.

“Curtea Constituţională nu reprezintă România în relaţia cu Uniunea Europeană. Comunicatul CCR publicat pe site-ul instituţiei în data de 23 decembrie, cu referire la ultima decizie CJUE, e nul juridic si nu are nici un efect juridic obligatoriu pentru nici o autoritate a statului român sau pentru vreun cetăţean!

Comunicatul de presă nu reprezinta poziţia Statului român faţă de UE. Statul Român şi-a exprimat angajamentul de a recunoaste supremaţia dreptului european în 2003, când s-a revizuit Constituţia şi s-a introdus obligativitatea respectării tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu precum Decizia UE privind MCV din 2006”, a transmis Iulia Scântei.

“În prima şedinţă a Comisiei Juridice a Senatului voi pune în discuţia membrilor Comisiei problema acestui aşa-zis comunicat pentru a identifica dacă reprezintă poziţia oficială a CCR, potrivit legii, cine şi-a însuşit-o de fapt şi la sesizarea cui şi ce efecte are acest document câtă vreme Curtea Constituţională nu are nici o atribuţie constituţională în privinţa garantării îndeplinirii obligaţiilor statului român rezultate din actul aderării aşa cum au Parlamentul,

Preşedintele României, Guvernul şi autoritatea judecătorească! Să fim clari: politica europeană si externă a României nu se face prin comunicatele de presă ale CCR, ci prin acte oficiale asumate de autorităţile statului care au atribuţii în acest sens: Guvernul, prin Ministerul Justitiei şi Ministerul afacerilor externe, a confirmat deja, în luna noiembrie 2021, într-un răspuns oficial adresat comisarului european pentru justiţie, Didier Reynders, că România recunoaşte supremaţia dreptului european şi că va susţine prin remedii legislative, respectarea deciziilor CJUE”, a spus preşedintele Comisiei Juridice din Senat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri