Caută
Close this search box.

Jandarmii ce au deschis porţile Parlamentului, ca să intre extremiştii AUR, dosar penal in rem

Protest AUR

Parchetul Militar instrumentează un dosar penal in rem, pentru neglijență în serviciu și încălcarea consemnului, după evenimentele de marți, de la Palatul Parlamentului.

Jandarmii și-ar fi abandonat obiectivul, lăsându-i pe extremiștii AUR să intre în curtea Senatului. Au urmat momente de haos. Patru maşini de corp diplomatic, printre care cele ale ambasadelor SUA şi Japoniei, au fost vandalizate.

O cu totul altă unitate de măsură au avut jandarmii pe 10 august 2018, când au înnăbuşit cu violenţă protestul paşnic al Diasporei, în care fuseseră infiltraţi provocatori din lumea interlopă şi din galeriile de fotbal.

Procurorii par să aibă altă părere, față de șefii jandarmilor, care marți seara spuseseră că au avut tot timpul situația sub control.

Dosarul penal in rem este prima etapă, în astfel de cazuri complicate, înainte să se transforme într-unul care vizează persoane.

Jandarmii au afirmat că încuietoarea porții ar fi cedat, dar imaginile arată că de fapt poarta era nepăzită. Extremiștii au folosit gardurile de protecţie ale jandarmilor pe post de scări, ca să sară gardul Parlamentului.

Sunt vizați jandarmii care ar fi trebuit să acționeze la intrarea în Parlament dinspre Senat. Pe aici, au pătruns în curte peste 100 de manifestanți.

Totul s-a petrecut în prezența unor forțe de ordine pasive care în unele momente au dat chiar impresia că favorizează acțiunile extremiștilor.

Jandarmeria a acționat și la acest miting așa cum procedează de la începutul pandemiei, menajându-i pe cei care încalcă legile invocând propriile drepturi. Ca urmare, gradul de violență al extremiștilor a crescut constant.

Cele două infracțiuni, vizate în cazul protestului de marți, sunt neglijența în serviciu și încălcarea consemnului – adică jandarmii care primiseră misiunea de a asigura paza și protecția obiectivului (Palatul Parlamentului) nu și-au făcut treaba.

Este vorba, spun sursele Antenei 3, despre un mod defectuos în care Jandarmeria a acționat și a organizat dispozitivul de pază, neluând măsurile cuvenite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri