Caută
Close this search box.

MAI susţine că protestatarii care au pătruns în curtea Palatului Parlamentului, introduşi de persoane cu drept de acces

protestatarii

Protestatarii care au pătruns în curtea Palatului Parlamentului au fost introduşi cu maşinile de persoane care aveau drept de acces în instituţie, a precizat un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne.

„În jurul orelor 7,30 în zona Pieţei Constituţiei s-a adunat un grup de persoane, care ulterior s-a deplasat către poarta de acces din zona Parcului Izvor. În paralel, la intervale de timp diferite, persoane cu drept de acces au introdus în curtea Palatul Parlamentului, prin intermediul unor autovehicule, aproximativ 30 protestatari.

Aceşti protestatari s-au adăugat altor circa 20 persoane ce fac parte din personal cu drept de acces în Palatul Parlamentului”, arată sursa citată.

În intervalul 8,00 – 10,45, aproximativ 1.200 de persoane s-au concentrat la poarta de acces către Camera Deputaţilor, fără a pătrunde în curtea Palatului Parlamentului, fiind opriţi de forţele de ordine.

„Ulterior, în jurul orelor 11.15, o parte din aceştia, însoţiţi de anumiţi parlamentari, s-au deplasat spre intrarea de la Senat. Aici au forţat porţile de acces, context în care una dintre porţi a cedat (s-a rupt încuietoarea).

Astfel, în curtea Palatului Parlamentului au pătruns în jur de 200-300 de persoane, restul persoanelor fiind blocate în exteriorul gardului împrejmuitor de către forţele de ordine”, precizează MAI.

Persoanele care au pătruns în curtea Palatului Parlamentului au fost blocate pe scări şi la uşile de acces în clădire. Ulterior, aceştia au fost conduşi în zona exterioară curţii imobilului. În prezent, în zona scărilor au mai rămas aproximativ 15 persoane.

„Menţionăm că în toată această perioadă organele de ordine publică au făcut apel la calm şi respectarea prevederilor legale. Nu s-a folosit forţa şi nu au fost reclamate violenţe fizice”, precizează MAI.

Potrivit sursei citate, la manifestarea publică au fost prezente, în toată perioada, aproximativ 2.000 persoane, iar adunarea publică nu a fost autorizată.

„Potrivit informaţiilor publice, această manifestare a fost asumată de un anumit grup parlamentar şi de mai multe organizaţii civice”, arată MAI.

În continuare, organele de poliţie şi jandarmerie acţionează pentru încheierea manifestării fără alte incidente. În paralel, se desfăşoară activităţi pentru identificarea persoanelor care sunt responsabile de încălcarea prevederilor legale.

„Pe tot timpul manifestării publice, dispozitivul de ordine a fost adaptat în funcţie de numărul participanţilor şi dinamica evenimentelor. Facem un apel şi solicită tuturor participanţilor să coopereze cu jandarmii şi să respecte îndrumările acestora”, mai arată MAI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri