Caută
Close this search box.

Nicolae Ciucă: S-a luat în discuţie un proiect nou, cu privire la certificatul COVID

nicolae ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, înainte de începerea şedinţei coaliţiei de guvernare, că se discută despre iniţierea unui nou proiect de lege cu privire la certificatul COVID.

Întrebat dacă va fi depus în Parlament un nou proiect de lege cu privire la certificatul COVID, Ciucă a spus:

„Au fost discuţii aseară. În momentul de faţă este un proiect de lege în dezbatere la Camera Deputaţilor şi s-a luat de asemenea în discuţie să se iniţieze un proiect, la iniţiativa ministrului Sănăţii, şi în momentul în care îl vom avea, Parlamentul este cel care va dezbate”.

Premierul a menţionat că din discuţiile pe care le-a avut cu ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, în noul proiect ar putea fi introduse „unele elemente de timp”, adică acest certificat să fie necesar, în funcţie de indicatorii de incidenţă.

La întrebarea dacă este de acord ca acest certificat să nu fie permanent, Ciucă a afirmat:

„Am solicitat domnului ministru să avem partea aceasta de aplicabilitate a lui dependentă de indicatori de incidenţă, deci să nu fie unul permanent. (…) Sunt de acord ca Parlamentul să dezbată şi să aleagă cea mai bună variantă”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri