Caută
Close this search box.

Nicuşor Dan: Două licitaţii eşuate pentru tăblierul de pod la Doamna Ghica

pasajul doamna ghica

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, transmite că au existat două licitaţii eşuate pentru tăblierul de pod la pasajul de la Doamna Ghica, menţionând că firmele „nu prea mai au încredere”, după „experienţele nefericite” pe care le-au avut în trecut cu Primăria Capitalei.

El a mai spus că speră ca licitaţia relansată să aibă un câştigător, astfel încât în primăvară să fie reluate lucrările la podul de la Doamna Ghica.

La Pasajul Doamna Ghica în primul rând că noi am găsit conturile blocate pentru investiţii, ne-au trebuit vreo patru-cinci luni ca să le deblocăm. (…) La Doamna Ghica, în urma deblocării, am reuşit să facem ceea ce înseamnă traseele de suprafaţă, adică ocolirea podului. Există Compania Municipală care se ocupă de realizarea podului propriu-zis. Au fost două licitaţii – pentru că lumea nu prea mai are încredere, după aşa multe experienţe nefericite cu primăria – au fost două licitaţii eşuate pentru tablierul de pod. S-a relansat licitaţia. Eu sper să aibă un câştigător şi din primăvară asta să ne apucăm de podul de la Doamna Ghica„, a spus edilul general, la postul B1Tv.

Pe 27 septembrie, într-un interviu pentru acelaşi post de televiziune, Nicuşor Dan estima că pasajul va fi dat în folosinţă la sfârşitul anului 2022. El dezaproba faptul că administraţia anterioară a lansat lucrările, în condiţiile în care avea conturile blocate.

Citește și: Bani mai mulţi pentru reabilitarea bisericilor

Am reuşit acum să avem tot ce înseamnă circulaţie la baza podului, pentru care multă lume a suferit, toate lunile astea. Este procedură de achiziţie pentru planşeu – cel care se pune peste picioare – şi el nu se poate monta decât în primăvară. După ce se va monta acest planşeu, o să fie făcute toate celelalte lucruri şi la sfârşitul anului 2022 o să putem să lucrăm. Avem un parteneriat cu Primăria Sectorului 2, care e interesată şi care a pus şi ea ceva bani pentru pod„, a afirmat edilul general, la acel moment.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri