Caută
Close this search box.

Noi restricţii înainte de Crăciun în Irlanda

Guvernul irlandez a anunţat vineri introducerea de noi restricţii, printre care închiderea discotecilor şi distanţarea socială în anumite locuri, pentru a încerca să limiteze contaminările cu COVID-19 şi a preveni răspândirea noii variante Omicron, notează AFP.

„A merge înainte în perioada Crăciunului fără restricţii vizând să reducă volumul contactelor personale este pur şi simplu un risc prea mare”, a spus premierul Michael Martin, adresându-se irlandezilor.

Urmând recomandările autorităţilor sanitare, de marţi, 7 decembrie, până la 9 ianuarie, discotecile vor trebui să se închidă, iar distanţarea socială va fi restabilită în baruri, restaurante şi hoteluri, cu servire în sală şi maxim şase persoane la o masă.

Capacitatea de primire este redusă la jumătate în instituţiile culturale şi pentru evenimentele sportive, unde purtarea măştii este obligatorie. În plus, se recomandă limitarea la maxim patru familii a întâlnirilor la domiciliu.

La mijlocul lui noiembrie, Dublinul anunţase deja o serie de măsuri pentru a stopa resurgenţa coronavirusului în Irlanda şi pentru a proteja sistemul medical, la doar câteva săptămâni după ridicarea aproape integrală a restricţiilor în vigoare.

Executivul recomandase să lucreze de acasă atunci când era posibil şi a avansat ora de închidere a barurilor şi restaurantelor la miezul nopţii. Certificatul sanitar, aplicat deja în baruri, restaurante şi cluburi de noapte, fusese extins la locurile de agrement.

Deşi campania de vaccinare este un succes şi creşterea contaminării a putut fi stabilizată, apariţia variantei Omicron, un caz fiind depistat în Irlanda, reprezintă „o sursă de îngrijorare”, a spus Michael Martin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri