Caută
Close this search box.

Noua unitate de primiri urgenţe a Spitalului Județean Bistrița, recepţionată în prezenta miniştrilor Rafila şi Dîncu

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi ministrul Apărării Naţionale, Vasile Dîncu, au participat sâmbătă la recepţia lucrărilor de extindere, modernizare şi dotare a unităţii de primiri urgenţe (UPU-SMURD) din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Bistriţa, proiect realizat atât cu fonduri europene, cât şi cu fonduri din bugetul Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud.

Potrivit datelor prezentate de către preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, noua UPU-SMURD s-a extins la aproximativ 2.000 de metri pătraţi, de la 300 metri pătraţi iniţiali, iar investiţia a costat, în total, aproximativ 4,2 milioane de euro.

Radu Moldovan a precizat că, în ultimii opt ani, în spitalul din Bistriţa s-au investit circa 46 de milioane de euro.

Acest proiect continuă dezvoltarea Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa. Făcând o mică analiză, în ultimii opt ani, în acest spital s-au făcut investiţii de circa 46 milioane de euro. Nu ne oprim aici, lucrurile continuă„, a spus Moldovan, adăugând că speră să obţină finanţare prin Programul Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru construirea unei aripi noi a spitalului.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a subliniat că acest tip de investiţii arată responsabilitate faţă de comunitate.

Astăzi am vizitat noua unitate de primiri urgenţe, am văzut că ea face parte dintr-o gândire, nu dintr-un proiect limitat, ci dintr-o gândire pe termen mediu pentru a asigura resurse pentru îngrijirile medicale ale oamenilor din acest judeţ. Cred că este vorba, însă, şi de un alt lucru: este vorba despre oameni responsabili pentru comunitatea lor. Cred că acesta este mesajul care ar trebui să ne călăuzească în activitatea noastră, indiferent de domeniul de activitate pe care îl practicăm, pentru că responsabilitatea pentru comunitate duce la proiecte de succes„, a apreciat Rafila.

La rândul său, ministrul Vasile Dîncu a declarat că ministerul pe care îl conduce este interesat ca Bistriţa să aibă un sistem medical bun, având în vedere că aici funcţionează unităţi militare importante.

Ca ministru al Apărării Naţionale, sunt interesat de un sistem medical în Bistriţa cât mai bun, pentru că noi aici avem unităţi militare importante în sistemul naţional de apărare şi mă bucur să putem colabora„, a spus Vasile Dîncu.

Managerul SJU Bistriţa, Gabriel Lazany, a precizat că noua UPU-SMURD va deveni operaţională în următoare zile, înainte de Crăciun. (Agerpres)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri