Caută
Close this search box.

Parlamentul European îl sancționează pe eurodeputatul român Cristian Terheş

Parlamentul European a decis miercuri să suspende diurnele şi să avertizeze şase eurodeputaţi, inclusiv pe europarlamentarul român Cristian Terheş, care a primit de altfel şi cea mai mare sancţiune, deoarece au refuzat să prezinte certificatul verde COVID pentru a avea acces în clădirea legislativului de la Strasbourg, document devenit obligatoriu de la începutul lunii noiembrie, transmite EFE.

Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a anunţat sancţiunile la începutul sesiunii plenare de miercuri de la Strasbourg şi a menţionat că, în luarea acestor decizii, s-a ţinut cont de „caracterul constant” al infracţiunii şi de atingerea adusă reputaţiei Parlamentului European, precum şi de punctele de vedere prezentate de cei afectaţi.

Cea mai mare sancţiune i-a fost impusă europarlamentarului român Cristian Terheş (Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat), parte a Grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni, care pierde dreptul de a primi diurnă pe o perioadă de şapte zile, transmite Agerpres.

Totodată, Christine Anderson eurodeputata germană de extremă dreaptă, Stasys Jakeliunas, reprezentată a Lituaniei din partea Verzilor, şi Mislav Kolakusic, parlamentar european croat neafiliat, au pierdut dreptul la diurna pentru două zile. La rândul lor, irlandezii Clare Daly şi Mike Wallace, ambii din Grupul Stângii din Parlamentul European (GUE/NGL), au primit câte un avertisment.

„Încălcarea normelor referitoare la certificatul verde COVID obligatoriu pentru a intra în Parlamentul European este un gest grav, nu doar pentru că reprezintă o încălcare a normelor pe care ni le-am impus singuri, ci şi din cauza riscului la adresa sănătăţii tuturor”, a avertizat Sassoli la începerea sesiunii parlamentare.

Câţiva dintre europarlamentarii sancţionaţi s-au opus făţiş obligaţiei de a prezenta certificatul verde COVID pentru a putea intra în clădirea legislativului european încă dinainte de intrarea în vigoare a acestei norme, în noiembrie. Ei au susţinut că, prin impunerea certificatului verde COVID, sunt încălcate drepturile europarlamentarilor de a-şi desfăşura mandatul în mod liber.

Citește și: Ministrul Florin Roman a demisionat

Legislativul european a decis să aplice această măsură în perspectiva întoarcerii la normalitate a activităţii parlamentare (în situaţii precum voturile în hemiciclu pentru care este nevoie de prezenţa fizică, suspendate în timpul pandemiei, nu se poate garanta păstrarea distanţei de siguranţă) şi ca urmare a afluenţei uriaşe de persoane din diverse ţări, cu rate de vaccinare diferite, care se deplasează în diverse regiuni şi apoi circulă zilnic pe culoarele sediului legislativului comunitar din Strasbourg.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri