Caută
Close this search box.

Rafila: Testarea SARS-CoV-2 ar putea fi gratuită la medicul de familie

alexandru rafila

Testarea SARS-CoV-2 la medicul de familie ar putea fi gratuită, după ce Ministerul Sănătăţii va creşte capacitatea de testare pentru depistarea virusului, prin dezvoltarea serviciilor în regim ambulatoriu.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, transmis Agerpres, vineri a avut loc o primă întâlnire între ministrul Alexandru Rafila şi reprezentanţii societăţilor profesionale ale medicilor de familie pentru identificarea soluţiilor privind testarea în cabinetele de medicină primară.

„Una dintre principalele urgenţe în acest moment este să dezvoltăm capacitatea de testare la medicul de familie pentru pacienţii potenţial infectaţi COVID-19, evaluarea în ambulatoriu, precum şi tratamentul în regim ambulatoriu al acestor pacienţi. A fost o discuţie care conturează o rezolvare rapidă a acestei probleme”, a declarat ministrul Sănătăţii la finalul întâlnirii, citat în comunicat.

În timpul discuţiilor s-a decis ca, în perioada următoare, direcţiile de sănătate publică să evalueze posibilităţile de testare la nivelul cabinetelor medicilor de familie şi s-a convenit ca un pachet de testare să fie asigurat din fonduri publice, astfel încât testarea în cabinetul medicului de familie să fie gratuită pentru cetăţeni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri