Caută
Close this search box.

Raluca Prună: Forța juridică a comunicatului CCR în disensiunile cu CJUE este zero

raluca prună

Comunicatul Curții Constituționale a României (CCR) în contextul disensiunilor cu CJUE are valoare juridică zero. Iată ce spune la RFI fostul ministru tehnocrat al Justiției, Raluca Prună, după un schimb de replici la distanță între CCR și Curtea de Justiție a Uniunii Europene.

CJUE a stabilit recent că judecătorii pot să ignore deciziile Curții Constituționale, dacă ele contravin Dreptului european.

În replică, CCR a susținut într-un comunicat de presă că acest lucru nu este posibil decât printr-o modificare a Constituției.

Legea fundamentală arată însă clar că Dreptul european prevalează asupra celui intern.

Citește și: CEDO dă dreptate României pentru refuzul de a înregistra Partidul Comunist

Poziționarea forului condus de Valer Dorneanu nu are nici o valoare din punct de vedere juridic, atrage atenția Raluca Prună: ”Ce face acum CCR este cumva să pună între paranteze o decizie, cred eu, e propria mea interpretare, o decizie a statului român, care a semnat un tratat de aderare, care nu i-a fost băgat pe gât și tratatul e foarte clar, la fel cum, în opinia mea, e foarte clară și Constituția României. Forța juridică a comunicatului CCR este zero. Sigur că au dat-o la scurtă vreme după decizia CJUE și cred că este mesajul pe care CCR vrea să-l dea judecătorilor din România, în sensul că să fie prudenți, că dacă nu, este foarte justificat să aibă acțiuni disciplinare”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri