Caută
Close this search box.

Telefoanele unor angajați ai Departamentului de Stat al SUA au fost piratate cu un program de spionaj israelian

hackeri

Telefoanele mobile a cel puțin nouă angajați ai Departamentului de Stat al SUA au fost piratate de un atacator necunoscut folosind un program sofisticat de spionaj dezvoltat de grupul NSO din Israel, potrivit a patru persoane familiarizate cu problema, relatează Reuters.

Atacurile, care au avut loc în ultimele luni, au vizat oficiali americani fie cu sediul în Uganda, fie care lucrau la probleme referitoare la această țară din Africa de Est, au spus două dintre surse.

Intruziunile reprezintă cel mai mare atac asupra oficialilor americani prin tehnologia NSO. Anterior, o listă de numere de telefon cu cu potențiale ținte, inclusiv unii oficiali americani, a apărut în relatări despre NSO, în cazul dosarului Pegasus, dar nu este clar dacă acele telefoane au fost atacate.

Grupul NSO a precizat într-o declarație de presă că nu are nici un indiciu că instrumentele lor au fost folosite în aceste atacuri, dar a anulat accesul clienților relevanți și va investiga situația.
„Dacă investigația noastră va arăta că aceste acțiuni s-au întâmplat într-adevăr cu instrumentele NSO, accesul acelor clienți va fi desființat definitiv și vor avea loc acțiuni legale”, a spus un purtător de cuvânt al NSO, citat de Digi24. Acesta a adăugat că, de asemenea, compania va „coopera cu orice autoritate guvernamentală relevantă și va furniza toate informațiile pe care le va avea”.

NSO a spus în repetate rânduri că își vinde produsele doar autorităților guvernamentale și serviciilor de informații, ajutându-le să monitorizeze amenințările de securitate, și că nu este direct implicată în operațiunile de supraveghere.

Oficialii de la ambasada Ugandei la Washington nu au comentat situația. Un purtător de cuvânt al Apple, care a produs telefoanele vizate de atacuri, a refuzat să comenteze.

Un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat a refuzat de asemenea să comenteze asupra atacurilor, arătând în schimb decizia recentă a Departamentului de Comerț de a plasa compania israeliană pe o listă care îngreunează colaborarea companiilor aceasta.

Software-ul NSO este capabil nu numai să capteze mesaje criptate, fotografii și alte informații sensibile de pe telefoanele infectate, ci și să le transforme în dispozitive de înregistrare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri