Caută
Close this search box.

VIDEO Simion: Credem că a noastră Constituţie e foarte bună; trebuie susţinută şi apărată de uzurpatori

george simion

Liderul deputaţilor AUR, George Simion, a declarat că nu este de acord cu modificarea Constituţiei, menţionând că actuala lege fundamentală este bună şi „trebuie apărată de uzurpatori atât de aici de la Bucureşti, cât şi de la Bruxelles”.

„Noi nu suntem de acord cu faptul că trebuie să se producă o federalizare sau regionalizare sau cum doreşte unul sau altul din partidele şi organizaţiile guvernamentale care sunt în Parlament astăzi. Nici pentru punerea în acord cu anumite prevederi europene.

Noi credem că a noastră Constituţie este foarte bună şi unele încercări de încălcare a Constituţiei, cum a fost înlăturarea Avocatului Poporului neconstituţional, au fost stopate”, a afirmat Simion.

El a spus că dreptul la învăţătură prevăzut în Constituţie nu a fost asigurat şi a făcut un apel ca drepturile fundamentale ale românilor să nu fie „călcate în picioare”.

„Vedeţi că pierdem o generaţie pentru că dreptul la învăţământ, dreptul la învăţătură trebuie asigurat. Din păcate, nu a fost asigurat de statul român prin hotărâri de guvern care sunt aduse aici în Parlament şi noi trebuie să le ascultăm şi din păcate nu putem interveni asupra stării de alertă. Încetaţi să încălcaţi în picioare drepturile fundamentale ale românilor şi începeţi să respectaţi Constituţia, nu prin şedinţe solemne, ci respectând Constituţia şi eliminând orice formă de obligativitate asupra românilor”, a adăugat deputatul AUR.

Simion a transmis că actuala Constituţie trebuie susţinută şi apărată.

„Constituţia este bună, ea trebuie susţinută şi trebuie apărată de uzurpatori atât de aici de la Bucureşti, cât şi de la Bruxelles”, a susţinut George Simion.

Deputatul AUR Dan Tanasă a afirmat, la rândul său, că au fost încălcate articolele din Constituţie referitoare la teritoriul României, simbolurile naţionale şi limba oficială, PSD şi PNL „tolerând atitudinile absolut inacceptabile ale UDMR”.

„Articolul 3 din Constituţia României vorbeşte de teritoriul României care este inalienabil. Din păcate, în ultimii 30 de ani atât PSD, cât şi PNL şi UDMR au permis vânzarea pământului românesc către străini la un nivel demenţial.

Din păcate, suntem poate unicii în lume care ne-am înstrăinat pământul şi am vândut, ne-am trezit într-o situaţie în care am permis încălcarea art. 3 al Constituţiei. Art. 12 vorbeşte de simbolurile naţionale ale României, art.13 vorbeşte de limba naţională, de limba română.

Eu am câştigat câteva zeci de procese în instanţele din România prin care am încercat să impun respectarea limbii oficiale de stat. Din păcate, atât PSD, cât şi PNL aţi tolerat timp de 30 de ani atitudinile absolut inacceptabile ale UDMR atunci când vine vorba de simboluri naţionale şi de limba oficială de stat în România.

Aţi permis, domnilor, ca în Transilvania, practic în multe zone limba maghiară să devină practic de fapt limbă oficială de stat şi permiteţi în continuare, dragi colegi de la PSD la PNL. Limba oficială de stat nu este negociabilă cu nimeni şi nici simboluri naţionale. Astea le puteţi spune colegilor de la UDMR”, a adăugat Tanasă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri