Caută
Close this search box.

Adevăratul Novak Djokovic. Bigot, coronasceptic, medicină alternativă, piramide magice cu puteri tămăduitoare

novak djokovic

Sârbul Novak Djokovici, de 20 de ori campion de Grand Slam, este în centrul unei furtuni, după ce autoritățile australiene i-au anulat viza.

Djokovic a primit o ‘derogare medicală,’ pentru a putea juca la primul Grand Slam al anului (17-30 ianuarie). Această derogare medicală, ale cărei motive nu au fost explicate, a stârnit multe critici în Australia, în presă, în lumea politică şi în cea a sportului.

Potrivit presei australiene, jucătorul a luat marţi avionul spre Melbourne, după ce a anunţat obţinerea acestei derogări, dar nu ar fi completat formularul corect, pentru tipul de viză pe care l-a cerut.

După opt ore de stat în aeroport, lui Djokovici i s-a anulat viza. A făcut apel la decizia de anulare a vizei şi de expulzare din Australia. Până luni, numărul 1 mondial ATP va rămâne într-un hotel din Melbourne.

Dar cine este cu adevărat, dincolo de terenul de tenis de câmp, Nole? The Guardian amintește că sârbul, prin tot ceea ce a făcut în trecut, are o poziție destul de clară, care nu coincide cu ceea ce susțin oamenii de știință.

Djokovici a subliniat adesea importanța remediilor naturale. La începutul pandemiei, a purtat conversații live, pe Instagram, în care a vorbit despre cum puterea recunoștinței ar putea „transforma cea mai toxică mâncare sau cea mai poluată apă în cea mai vindecătoare mâncare sau apă”.

Tot The Guardian scrie că sârbul se retrage frecvent pe dealurile din Visoko (Bosnia Herțegovina), unde se întâlnește cu omul de afaceri Semir Osmanagic. Acesta pretinde că dealurile amintite sunt de fapt piramide antice, cu puteri tămăduitoare magice.

Aceste structuri ar fi fost realizate de oameni în urmă cu multe mii de ani. Semir Osmanagic a fost descris de Sporskeeda ca un guru dubios, care a descoperit leacul pentru coronavirus… fix pe dealurile-piramidă din Bosnia.

Djokovici nu e doar un adept al medicinii alternative, dar și al istoriei alternative. Sârbul şi-a exprimat adesea sprijinul faţă de istoricul ultranaţionalist Jovan Deretic, ale cărui scrieri susţin printre altele că numeroase culturi europene, inclusiv grecii antici, celţii şi etruscii, sunt descendente din sârbi.

Toate acțiunile din trecut ale sârbului au conturat practic portretul unui om care și-a asumat aceste convingeri, oricât ar fi ele de îndoielnice.

Iar prin sosirea la Melbourne cu o derogare Djokovici a căutat o modalitate prin care să împuște doi iepuri: pe de-o parte, să nu se abată de la aceste convingeri, iar pe de altă parte să își joace la Australian Open, având astfel șansa de a deveni singurul jucător de tenis din lume cu 21 de Grand Slamuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri