Caută
Close this search box.

Aurescu: Nu văd o problemă ca Federaţia Rusă să viziteze baza de la Deveselu, dar să fie reciproc

aurescu

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a afirmat joi că nu vede nici o problemă ca Federaţia Rusă sau orice altă parte să viziteze baza militară de la Deveselu.

„Eu nu văd absolut nici o problemă ca Federaţia Rusă sau oricine altcineva să vină să viziteze baza de la Deveselu şi să se convingă personal că acolo este nimic altceva decât ce am spus noi. Nu există nici un fel de ameninţare faţă de Federaţia Rusă.

Dar există în acelaşi timp, şi aici cred că este o cerinţă absolut logică, există şi o cerinţă de reciprocitate: dacă Federaţia Rusă este interesată să verifice ceea ce deja cred că ştie, şi anume că această bază nu reprezintă în nici un caz o ameninţare, şi noi, aliaţii, inclusiv România, avem dreptul să cerem să vizităm şi noi baze de rachete, de exemplu, amplasate pe teritoriul Federaţiei Ruse. Cred că este o cerere absolut normală”, a declarat şeful diplomaţiei române la Digi 24.

El a subliniat că principiul transparenţei în ceea ce priveşte scutul antirachetă de la Deveselu a fost aplicat încă din faza negocierii instalării acestuia.

„Noi am discutat încă de la momentul în care am negociat prezenţa scutului antirachetă în România cu partenerii americani, am discutat în mod deschis posibilitatea unor măsuri de transparenţă şi am discutat inclusiv recent, în această perioadă, cu Statele Unite. Noi nu avem nimic de ascuns la Deveselu”, a arătat ministrul român de Externe.

El a subliniat faptul că aliaţii au spus întotdeauna că „acolo se găsesc nişte interceptări care vizează posibile ameninţări cu atacuri balistice din afara spaţiului euroatlantic, deci nu din partea Rusiei”.

„Poziţionarea acestei baze de la Deveselu faţă de Federaţia Rusă este de aşa natură, încât nu prezintă o ameninţare faţă de rachetele intercontinentale sau de alt tip ale Federaţiei Ruse şi în nici un caz nu există în această bază rachete ofensive, cum susţine Federaţia Rusă”, a punctat Bogdan Aurescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri