Caută
Close this search box.

Blinken avertizează că va fi foarte dificil să se obţină retragerea trupelor ruse din Kazahstan

antony blinken

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, şi-a exprimat vineri îndoiala cu privire la necesitatea, pentru Kazahstan, de a cere desfăşurarea de trupe ruse în faţa revoltelor care afectează ţara şi a avertizat că va fi ”foarte dificil” să se obţină retragerea acestora, relatează AFP.

”O lecţie din istoria recentă este că, o dată ce ruşii sunt pe teritoriul vostru, uneori este foarte greu să-i faci să plece”, a avertizat secretarul de stat american la o conferinţă de presă, la Washington.

”Cred că autorităţile şi guvernul din Kazahstan sunt cu siguranţă în măsură să gestioneze în mod corespunzător aceste manifestaţii, să menţină ordinea respectând în acelaşi timp drepturile manifestanţilor. Aşa că nu înţeleg clar de ce simt nevoia unui ajutor din exterior”, a remarcat Antony Blinken, citat de Agerpres.

Rusia a trimis în Kazahstan peste 70 de avioane militare cu trupe şi echipamente.

Joi, diplomaţia americană a avertizat deja trupele ruse împotriva oricărei încălcări a drepturilor omului sau a oricărei încercări de a ”prelua controlul” asupra instituţiilor ţării.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri