Caută
Close this search box.

Cristian Diaconescu, despre coaliție: Practic aceasta nu e guvernare, e un tip de spoială

Cristian Diaconescu

Președintele PMP, Cristian Diaconescu, a comentat pentru B1 TV, în emisiunea moderată de Nadia Ciurlin, despre neînțelegerile din coaliția de guvernare privind soluțiile pentru creșterea facturilor la energie pentru consumatorii casnici.

Acesta a subliniat că, așa cum comunică partidele din coaliție, indică faptul că nu eistă de facto o majoritate politică:

„Este o regulă, fie acționezi reactiv, cum reacționează domniile lor, fie ai o strategie de țară pe care să o treci politic în alianța de guvernare și toată lumea își asumă. Așa cum arată în acest moment, practic aceasta nu e guvernare, e un tip de spoială.

Dacă îi auzi un pic cum vorbesc unii despre alții, și nu este vorba de bârfă, este vorba despre spiritul de cooperare minimală, pentru că altfel nu poți să aplici absolut nimic, vei vedea că practic de jure coaliția există, majoritatea există, de facto nu există. Din această perspectivă, șefii de partide sunt puși să decidă punctual de la un moment la altul.

Cum se decide punctual în partide? Prin compensare. Îmi dai, îți dau. Da, se poate, dar țara se destramă.

Dacă vine o criză majoră, în momentul acela paralizează, pentru că își împing responsabilitatea de la unul la altul”, a spus Cristian Diaconescu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri