Caută
Close this search box.

Doi turişti, surprinşi de o avalanşă în zona vârfului Negoiu

avalanşă

Doi turişti au fost surprinşi, joi seară, de o avalanşă în zona vârfului Negoiu din munţii Făgăraş, la o altitudine de circa 2.300 m, o echipă a Salvamont Sibiu aflându-se aproape de locul în care aceştia sunt blocaţi, a anunţat DSU.

Conform primelor date, unul dintre turişti a suferit leziuni traumatice la picioare, iar celălalt a reuşit să iasă din avalanşă, fără a acuza dureri sau traumatisme vizibile.

DSU precizează că, date fiind condiţiile de noapte şi zona muntoasă periculoasă, o misiune de intervenţie cu un elicopter SMURD dotat cu troliu nu s-ar fi putut realiza în condiţii de siguranţă pentru că ar fi pus în pericol întregul echipaj de la bord, potrivit Agerpres. De aceea, o echipă de salvatori montani din cadrul Salvamont Sibiu a plecat pe cale terestră spre locul incidentului.

În funcţie de condiţiile meteo şi de starea celor două persoane, după o evaluare a echipei de salvatori montani, se va decide dacă aceştia vor fi transportaţi la baza muntelui sau dacă se va rămâne la cabana Negoiu, aflată în apropiere, până dimineaţă.

Din echipa de prim răspuns fac parte şapte salvamontişti, care sunt urmaţi de o altă echipă de sprijin, formată din cinci salvatori.

Sursa citată menţionează că traseele turistice superioare cabanelor de pe versantul nordic al munţilor Făgăraşului sunt declarate închise, din cauza riscului de avalanşă.

„Şeful DSU a luat legătura cu unul dintre cei doi turişti accidentaţi în urma avalanşei şi i-a asigurat că echipa de salvatori montani se îndreaptă către ei, fiind pregătiţi pentru a le acorda primul ajutor şi a-i transporta într-o zonă de siguranţă”, a transmis DSU, care a precizat că ambii turişi sunt conştienţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri