Caută
Close this search box.

Fără test COVID la intrarea în Marea Britanie

Guvernul de la Londra a anunţat miercuri relaxarea, începând de vineri, a restricţiilor impuse la sosirea în Anglia pentru persoanele venite din străinătate.

Restricţiile au fost introduse în decembrie, după apariţia variantei Omicron a coronavirusului, informează agenţiile internaţionale de presă.

Astfel, începând de vineri de la ora 04.00 GMT, călătorii sosiţi în Anglia nu vor mai trebui să prezinte la intrarea în ţară un test negativ (PCR sau rapid antigen) pentru COVID-19 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea călătoriei, iar dacă sunt vaccinaţi nu vor mai trebui nici să se izoleze până la aflarea rezultatului unui test PCR negativ efectuat după sosire.

Renunţarea la aceste teste a fost anunţată de premierul Boris Johnson într-o declaraţie în Camera Comunelor, motivând că varianta Omicron a coronavirusului este acum atât de răspândită în ţară, încât testarea la sosire nu mai are un impact major în prevenirea înmulţirii infectărilor.

Regulile aplicate călătorilor care sosesc în Anglia din străinătate vor reveni la sistemul instituit în octombrie, adică aceştia vor trebui să efectueze un test PCR sau antigen în cel mult 48 de ore de la intrarea în Anglia.

Celelalte provincii ale Regatului Unit, respectiv Scoţia, Irlanda de Nord şi Ţara Galilor, îşi stabilesc propriile reguli. Acestea au instituit la rândul lor în decembrie măsura testării obligatorii cu două zile înaintea călătoriei.

Deocamdată, ele nu au anunţat dacă relaxează la rândul lor respectivele măsuri privind testarea celor veniţi în străinătate, dar de obicei aceste provincii urmează exemplul Londrei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri