Caută
Close this search box.

Florin Cîţu şi primarul PNL din Mogoşoaia i-au cerut demisia din partid consilierului Valentin Ene

Primarul PNL al comunei Mogoşoaia, Paul Precup, anunţă că i-a cerut demisia din partid, dar şi din Consiliul Local, consilierului local Valentin Ene.

„Am analizat toate imaginile apărute în spaţiul public. Este foarte clar, nu e niciun semn de întrebare. Consilierul liberal a greşit grav. I-am telefonat astăzi şi i-am cerut demisia din PNL, dar şi din Consiliul Local.

Sper ca săptămâna viitoare, când situaţia medicală îmi va permite să ajung la birou, să găsesc demisia pe masă! Violenţa de orice fel nu trebuie tolerată. Vă cer scuze încă o dată pentru acest incident regretabil!”, a scris Precup, sâmbătă, pe contul său de Facebook.

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat sâmbătă că, dacă ancheta dovedeşte vinovăţia consilierului local liberal din Mogoşoaia, atunci acesta trebuie exclus din partid.

„Eu vreau să vă spun că nu tolerăm în PNL violenţe nici verbale, nici fizice, de nici un fel. I-am cerut preşedintelui PNL Ilfov să ia cele mai drastice măsuri.

L-a suspendat din toate funcţiile politice. Nu ştiu dacă este destul. Ştiu că este o anchetă în desfăşurare. Dacă ancheta demonstrează că acest consilier a fost de vină, trebuie exclus imediat”, a spus Cîţu, într-o conferinţă de presă, la sediul central al PNL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri