Caută
Close this search box.

Fraudă cu fonduri europene. Nouă inculpaţi, trimişi în judecată de DNA

dna

Nouă inculpaţi, între care o societate, au fost trimişi în judecată de DNA Ploieşti într-un dosar de fraudare a fondurilor europene, banii care ar fi fost obţinuţi fiind în cuantum de aproape două milioane de lei.

Potrivit buletinului de presă transmis, joi, de DNA, cei nouă inculpaţi, între care SC Euro Grup SRL, sunt acuzaţi de săvârşirea a două infracţiuni de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, săvârşite în forma autoratului şi a complicităţii.

„În perioada 2009-2012, în contextul implementării a două proiecte ce vizau creşterea productivităţii SC Euro Grup SRL, unul dintre inculpaţi, reprezentant al societăţii menţionate anterior, beneficiind de ajutorul celorlalţi, ar fi depus la Ministerul Întreprinderilor Micii şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri mai multe documente false (procese verbale, documentaţii de ofertare etc.), în scopul obţinerii de fonduri nerambursabile. De menţionat este şi faptul că pentru crearea cadrului formal al obţinerii finanţării nerambursabile, acelaşi inculpat ar fi simulat organizarea unor proceduri de achiziţie publică derulată la nivelul S.C. Euro Grup S.R.L, la finalul cărora au fost încheiate contracte de execuţie lucrări sau livrare de bunuri cu societăţi comerciale ‘agreate’. Prin aceste demersuri ar fi fost obţinute fonduri nerambursabile în valoare totală de 1.950.782 lei”, spun anchetatorii, potrivit Agerpres.

În cauză au fost dispuse măsuri asigurătorii faţă de SC Euro Grup SRL şi faţă de reprezentantul sau legal.

Ministerul Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă în acest dosar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri