Caută
Close this search box.

Hunedoara: Fetiţă lovită de o maşină pe trotuar

O fetiţă de 6 ani a fost lovită de o maşină, în Petroşani, în timp ce se deplasa cu mama ei pe trotuar, cercetările arătând că şoferului, un tânăr de 29 de ani, i s-a făcut rău la volan, după care a decedat, a informat sâmbătă Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.

„Poliţiştii ajunşi la faţa locului au constatat că un bărbat în vârstă de 29 de ani, din municipiul Petroşani, în timp ce conducea un autoturism, din motive medicale, a pătruns pe trotuarul din faţa unui imobil, moment în care a acroşat o fetiţă în vârstă de 6 ani care se afla împreună cu mama sa. În urma acestui eveniment rutier a fost declarat decesul conducătorului auto, minora fiind transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Carla Strujan.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri