Caută
Close this search box.

Nicușor Dan, mesaj dur pentru liderul de sindicat al STB: Va avea soarta lui Ion Rădoi

nicuşor dan

Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a afirmat că speră ca niciun lider de sindicat să nu sfideze decizia Tribunalului Bucureşti de a suspenda greva angajaţatilor STB şi să incite la continuarea protestului.

Edilul i-a transmis un mesaj liderului de sindicat, membru PSD, Vasile Petrariu: „Va avea soarta lui Ion Rădoi”, lider de sindicat la Metrorex.

„Decizia Tribunalului Bucureşti din această după-amiază e clară: greva orchestrată politic de la STB se suspendă. E o decizie executorie, deci trebuie pusă în aplicare de urgenţă. Lucrul trebuie reluat imediat, iar mijloacele de transport să fie puse în funcţiune ca să deservească bucureştenii.

Sper că nimeni – niciun lider de sindicat, niciun sindicalist controlat politic – nu va îndrăzni să sfideze o decizie a instanţei şi să incite în continuare la grevă”, a scris primarul, pe Facebook.

El şi-a reiterat disponibilitatea de a discuta cu reprezentanţi ai angajaţilor, dar i-a reproşat preşedintelui Sindicatului Transportatorilor din Bucureşti, Vasile Petrariu, că ar promova interese personale şi politice.

În opinia lui Nicuşor Dan, acesta „va avea soarta” lui Ion Rădoi, lider de sindicat la Metrorex.

„Sunt în continuare deschis dialogului şi aştept să discut cu sindicalişti care reprezintă interese sindicale, nu interese politice. Până la această oră nu am primit niciun răspuns la această invitaţie de a dialoga. În acelaşi timp, însă, mijloacele de transport STB trebuie să se întoarcă pe trasee, iar transportul public de suprafaţă în Capitală trebuie să revină la normal cât mai repede”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri