Caută
Close this search box.

Nicuşor Dan spune că, în timp ce nu era lăsat să-şi preia mandatul, Firea făcea ilegalităţi

Nicușor Dan

Nicuşor Dan spune că a preluat mandatul pe 29 octombrie 2020, din cauza contestaţiilor în instanţă ale consilierilor PSD.

Gabriela Firea (PSD), în acest timp, semna tot felul de acte ilegale, cum ar fi un complex de blocuri în “grădinile Versailles ale Bucureştiului”. Aceasta este considerată spaţiu verde.

”Alegerile locale au fost în 27 septembrie 2020, dar am putut prelua mandatul abia în 29 octombrie 2020, din cauza contestaţiilor în instanţă ale consilierilor PSD.

Ce făcea Gabriela Firea în acest interval de timp? Semna tot felul de acte ilegale, cum ar fi un complex de blocuri pe spaţiul verde din Kiseleff 45 (adresa comună cu Clucerului 68-76), cunoscută ca «grădinile Versailles ale Bucureştiului »”, a scris pe Facebook Nicuşor Dan.

Primarul general afirmă că există deja două hotărâri judecătoreşti definitive, care anulează acte emise de Administraţia Oprescu şi reţin că terenul este spaţiu verde.

”Primarul Firea insistă şi, în ultimele zile de mandat prelungit, emite un nou act, care permite construirea de blocuri pe spaţiul verde”, a mai scris Nicuşor Dan. Gabriela Firea l-a atacat anterior pe Nicuşor Dan, tot printr-o postare pe Facebook.

Ea a scris că ”bucureşteanul plăteşte, când primarul greşeşte”, acuzându-l pe actualul edil că amenzile pe care le-a primit de la Inspectoratul de Stat în Construcţii, pentru că nu a respectat legea, au fost plătite ilegal din bugetul Primăriei Capitalei.

”40.000 de lei din banii bucureştenilor s-au irosit pentru mofturile şi încăpăţânarea actualului primar general, de a face propriile legi”, susţine Firea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri