Caută
Close this search box.

Novak Djokovic riscă până la 12 luni de închisoare. A minţit!

novak djokovic

Novak Djokovic (34 de ani, locul 1 ATP) nu știe deocamdată dacă va putea participa la Australian Open (17-30 ianuarie).

Liderul mondial riscă în continuare să fie expulzat de la Melbourne, chiar dacă a câștigat în instanță apelul depus împotriva deciziei de anulare a vizei sale.

Ministerul pentru Imigrări din Australia a transmis că are toate prerogativele pentru a-i anula din nou viza de călătorie a lui Novak Djokovic. O decizie în acest sens era așteptată în cursul zilei de azi, 11 ianuarie.

Un avocat specializat în imigrări a anunțat că viza lui Novak Djokovic va fi anulată de către Guvernul Australiei, în ciuda deciziei instanței federale.

Presa din Australia vine cu informații de ultimă oră în privința lui „Nole”. Publicația The Age scrie că Novak Djokovic este suspectat că ar fi mințit în formularul completat la intrarea în Australia.

Mai exact, liderul mondial ar fi bifat că nu a călătorit cu 14 zile înainte de sosirea la Melbourne, așa cum se poate observa în formularul de mai jos. Acest lucru ar fi fals: campiontul en-titre de la Australian Open, acolo unde deține 9 titluri, un record all-time, s-ar fi aflat la Belgrad în perioada în care a fost testat pozitiv la coronavirus (n.r. 16 decembrie).

Djokovic a petrecut și Crăciunul în țara natală, după care ar fi zburat în Spania, lucru pe care nu l-a menționat în declarația completată la sosirea în Australia. „E o serioasă ofensă. Oricine completează cu bună știință greșit e pasibil de o pedeapsă civilă pentru fals în declarații și poate sta după gratii până la 12 luni”, se arată în regulile de intrare în Australia.

Rămâne de văzut cum se va încheia „telenovela” participării lui Novak Djokovic la Australian Open, iar The Age, publicația care a scris despre falsul în declarația lui „Nole”, susține că Guvernul federal studiază speța și urmează să dea o decizie cel târziu miercuri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri