Caută
Close this search box.

Ciolacu susţine că este o aberaţie să ceri ca AUR să fie scos în afara legii

ciolacu

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a catalogat drept o aberație solicitarea deputatului PNL, Alexandru Muraru, ca AUR să fie scos în afara legii.

„La început de an e liber la declarații trăznite? Știți că unii au cerut ca și PSD-ul să treacă în ilegalitate, luate măsuri… Nu, AUR se află în Parlament în urma votului românilor, iar românii au întotdeauna dreptate.

Trebuie să respectăm aceste lucruri, chiar dacă ne convin sau nu. Un anumit comunicat de presă al celor de la AUR ar trebui explicat de liderii AUR, pentru că să spui că nu a existat Holocaust este foarte grav, este cea mai neagră pată din istoria omenirii.

Liderii AUR să explice foarte clar ce a vrut să zică. Vor primi în consecință de la români votul sau nevotul. Să ceri să scoți în afara legii, astea sunt aberații, trebuie să respectăm votul românilor. Și noi ne-am confruntat, eram ‘ciumă roșie’”, a declarat Ciolacu, la Antena 3.

Deputatul PNL Alexandru Muraru a subliniat că AUR continuă să nege și să relativizeze Holocaustul. El a adăugat că această formațiune a depășit demult cadrul legal în care funcționează.

Alexandru Muraru a criticat luni afirmațiile liderilor AUR, potrivit cărora „se constată o acțiune sistematică de subminare a calității învățământului din România, prin ridicarea la rangul de materii a unor teme minore sau care pot face obiectul unor simple lecții, în cadrul materiilor existente (ex. educație sexuală, istoria Holocaustului, etc)”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri