Caută
Close this search box.

Programul de Bobotează de la Patriarhie. Patriarhul Daniel explică semnificația Aghesmei Mari

Biroul de presă al Patriarhiei Române a transmis programul liturgic din ziua de Bobotează la Catedrala Patriarhală, condițiile în care se vor desfășura slujbele din 6 ianuarie și cum va fi distribuită Aghiasma Mare.

Pentru evitarea aglomerării piațetei Catedralei Patriarhale, joi, în intervalul orar 6:00 – 14:30 accesul credincioșilor spre Catedrală se va realiza doar dinspre Bulevardul Unirii.

Evenimentele liturgice de la Catedrala Patriarhală, prilejuite de sărbătoarea Botezului Domnului din acest an, 2022, se vor desfășura conform următorului program:

  1. În ziua de joi, 6 ianuarie 2022începând cu ora 7:00, la Baldachinul Sfinților de lângă Catedrala Patriarhală, vor fi oferite credincioșilor prezenți sticle de 1 litru cu Aghiasmă Mare, sfinţită şi îmbuteliată în 5 ianuarie (Ajunul Botezului).
  2. Între orele 09:30 – 12:30, va fi săvârșită Sfânta Liturghie în interiorul Catedralei Patriarhale, iar în exteriorul Catedralei vor fi disponibile mai multe scaune şi un ecran video, la care credincioşii pot urmări Sfânta Liturghie.
  3. Între orele 12:30 – 13:30, în pridvorul Reşedinţei Patriarhale, va fi săvârșită Slujba Sfințirii Mari a apei (Aghiasma Mare) de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, iar apoi credincioșii prezenți la slujbă vor fi binecuvântați prin stropire cu această Aghiasmă
  4. Pentru evitarea aglomerării piațetei Catedralei Patriarhale, în intervalul orar 6:00 – 14:30 accesul credincioșilor spre Catedrală se va realiza doar dinspre Bulevardul Unirii.

Patriarhul Daniel a explicat miercuri ce este „binecuvântarea Iordanului” cerută la slujba de sfințire a Aghesmei Mari din Ajunul Bobotezei: este lucrarea sfințitoare a lui Dumnezeu în creația Sa. Prin Botezul în Râul Iordan, Mântuitorul sfințește întreaga lume.

„În concluzie, ortodoxul nu închide pe Dumnezeu în biserică, ci vede lucrarea Lui sfințitoare, vindecătoare și binecuvântătoare în toată creația”, a spus Preafericirea Sa, potrivit Basilica.ro.

„Există o deosebire între Agheasma Mare, care se săvârșește doar în ajunul și în ziua sărbătorii Botezului Domnului, și Agheasma Mică, aceasta săvârșindu-se în orice zi din timpul anului”, a menționat Părintele Patriarh Daniel.

Deci avem în taina Botezului Domnului o sfințire a Făpturii, a creației. De aceea, credincioșii noștri în mod deosebit folosesc apa de la Botezul Domnului, de la această sărbătoare, Agheasma Mare, și pentru sfințirea casei, dar și pentru sfințirea locului unde ei lucrează, sau a grădinii și uneori a animalelor, pentru că animalele erau suportul vieții biologice, ofereau hrană și ajutor în lucrarea câmpului”, a mai spus Patriarhul Daniel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri