Caută
Close this search box.

Rusia şi China nu lasă în pace nici Luna

luna

Un acord interguvernamental ruso-chinez, privind cooperarea în vederea înființării unei stații lunare, este gata și ar putea fi semnat în scurt timp, a anunțat ambasadorul Rusiei în China, Andrei Denisov.

„Acordul este practic gata și se pare că ar putea fi semnat destul de curând”, a declarat diplomatul. El a reamintit că toate statele au fost invitate să participe la crearea unei stații lunare internaționale.

„Din câte știu eu, acordurile privind anumite cercetări sunt în curs de semnare astăzi. Astfel de acorduri au fost semnate cu unsprezece țări și organizații internaționale, inclusiv cu organizații de cercetare rusești”, a declarat ambasadorul, citat de TASS.

Diplomatul a precizat că este vorba despre un program de cooperare pe termen lung. Presa chineză a relatat anterior că programul prevedea zboruri fără echipaj uman, în urma cărora ar urma să înceapă amenajarea unei stații lunare, în jurul anului 2035.

În ansamblu, cooperarea ruso-chineză în spațiul cosmic se dezvoltă bine și fructuos, a subliniat ambasadorul.

În prezent, Rusia și China interacționează în cadrul unui program de cooperare în spațiul cosmic, pentru perioada 2018 – 2022. Un nou program pe cinci ani este în curs de pregătire, pentru a-l înlocui, a declarat ambasadorul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri